3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieThe Observer: Social media ar putea prejudicia ancheta în cazul lui Andrew...

The Observer: Social media ar putea prejudicia ancheta în cazul lui Andrew Tate

Companiile de social media TikTok şi Twitter sunt criticate după ce au permis vehicularea unor teorii ale conspiraţiei ce ar putea afecta ancheta privind traficul de persoane în cazul „regelui masculinităţii toxice”, Andrew Tate, care a fost arestat în România alături de fratele său, relatează săptămânalul „The Observer”.

Cele două companii sunt sub tirul criticilor în acest weekend pentru că au permis răspândirea unor informaţii false de către fanii lui Andrew Tate, după arestarea acestuia în legătură cu o anchetă privind traficul de persoane. În orele care au urmat arestării sale, TikTok şi Twitter au fost inundate de postări care susţineau în mod fals că Andrew Tate a fost eliberat, precum de teorii ale conspiraţiei care spuneau că britanicul, care are şi cetăţenie americană, este victima unei înscenări, arată analiza „The Observer”, citat de news.ro.

Imran Ahmed, directorul executiv al unei organizaţii din Marea Britanie pentru combaterea urii în online, a declarat că proliferarea unor teorii ale conspiraţiei ar putea pune în pericol integritatea unei anchete sau siguranţa celor implicaţi, ceea ce „este de neconceput”.

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, este foarte cunoscut în mediul online pentru opiniile sale misogine, reaminteşte „The Observer”. O investigaţie realizată de publicaţia britanică în luna august a arătat că TikTok îi promova agresiv conţinutul către utilizatori, inclusiv către băieţi şi tineri. Membrii „academiei online” a lui Tate fuseseră instruiţi să posteze clipuri deliberat controversate, în încercarea de a creşte gradul de implicare şi de a manipula algoritmul platformei de social media.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Guvernul Ciolacu a dus salariul mediu net pe economie la 5.228 lei, un plus de aproape 14% față de 2023

În ultimele luni, România a înregistrat o creștere semnificativă a salariului mediu, astfel că nivelul de trai al românilor s-a îmbunătățit constant datorită politicilor...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Dobânzile mari, munții greu de escaladat ai creditării

Dobânzile la creditele din România au devenit o provocare copleșitoare pentru consumatori și companii, o călătorie economică pe teren accidentat, care contrastează puternic cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă