5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițiePreședintele AEP este reclamat la Parchetul General

Președintele AEP este reclamat la Parchetul General

Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a reclamat pe președintele AEP, Constantin Florin Mituleţu Buică, la Parchetul General, pe motiv că și-ar fi angajat nelegal o rudă în instituția pe care o conduce.

AEP este Autoritatea Electorală Permanentă. Buică este acuzat că şi-ar fi angajat nelegal o cumnată pe postul de consilier la cabinetul vicepreşedintelui AEP.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Constantin – Florin Mituleţu Buică a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis, aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, anunță un comunicat transmis de ANI.

Președintele AEP are doi vicepreședinți

Florin Mitulețu Buică conduce AEP, în calitate de președinte, din februarie 2019. Anterior, Buică fusese secretar general al AEP. În subordinea lui Buică se află doi vicepreședinți. Aceștia sunt Marian Muhuleț și Zsombor Vajda. Muhuleț este vicepreședinte din anul 2016 iar Vajda a primit funcția de vicepreședinte în anul 2018.

Într-o declarație telefonică la postul Digi 24, Florin Mitulețu Buică a afirmat că angajarea socotită nelegală s-a produs în anul 2019. Președintele Autorității Electorale a susținut că a aprobat această solicitare de angajare întrucât solicitarea venea de la vicepreședintele instituției.

„A avut această propunere vicepreședintele, care o cunoștea, și eu am aprobat-o”, a recunoscut Buică.

Femeia care ar fi fost angajată nelegal nu mai lucrează acum la AEP.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Calea Victoriei din Bucureşti, în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume

Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, a urcat pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe destinaţii de retail, conform...

Rezultate finale din primul tur al alegerilor prezidențiale 2024: Călin Georgescu și Lasconi merg în turul doi

Conform datelor publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (prezenta.roaep.ro), după centralizarea a 100% din procesele verbale (20.059), rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale sunt...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă