5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăȘeful Jandarmeriei Române și alți doi ofițeri sunt urmăriți penal de DNA

Șeful Jandarmeriei Române și alți doi ofițeri sunt urmăriți penal de DNA

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală împotriva a trei ofițeri cu funcții importante în Jandarmeria Română, a anunțat, joi, DNA.

Procurorii militari au dispus începerea urmăririi penale faţă de colonelul Bogdan Enescu, în prezent împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale).

De asemenea, a început urmărirea penală față de generalul de brigadă Constantin Florea, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezent inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, pentru aceeaşi infracţiune (3 acte materiale).

În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ionuţ-Cătălin Sindile, colonel în rezervă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fost comandant al Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române. Colonelul ( r ) Sindile este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).

Potrivit procurorilor militari de la DNA, cei trei ofițeri ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi băneşti în sumă totală de 79.852 lei ca o plată a orelor suplimentare lucrate, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dispoziţie a şefului ierarhic superior şi fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate.

Colonelul Bogdan Enescu este împuternicit la conducerea Jandarmeriei Române după ce a fost șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov. “Nu mi-am luat avocat. În opinia mea sunt nevinovat. Sunt aspecte tehnice pe care le va clarifica domnul procuror de caz. Sub nicio formă demisia intră în discuție deocamdată. Sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculații”, a declarat, joi, colonelul Bogdan Enescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Patru cluburi din Premier League, pregătite să o dea în judecată pe Manchester City!

Manchester United, Arsenal, Liverpool și Tottenham au anunțat că intenționează să ceară despăgubiri financiare dacă Manchester City va fi găsită vinovată în procesul legat...

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

Răgaz pentru firme: Finanțele amână sancțiunile la e-TVA până în iunie 2025 și simplifică facturarea electronică

Ministerul de Finanțe pregătește ghid de TVA și prelungește termenul pentru sancțiuni Ministerul Finanțelor propune amânarea sancțiunilor legate de deconturile iunie precompletate e-TVA până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă