23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăS-a încercat introducerea de droguri într-un centru de carantină

S-a încercat introducerea de droguri într-un centru de carantină

Plutonierul G.A, angajat al Jandarmeriei Ilfov, a sesizat un bărbat suspect, care susținea că dorește să aducă un pachet cu alimente unui nepot aflat într-un centru de carantină.

În urma controlului, s-a constatat că în pâinea aflată în pachet erau ascunse seringi cu droguri. 

Atât bărbatul care transporta drogurile, cât și destinatarul acestora sunt acum cercetați penal.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...
Ultima oră
Pe aceeași temă