14.8 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăPercheziții în șapte județe într-un dosar cu achiziții materiale de construcții

Percheziții în șapte județe într-un dosar cu achiziții materiale de construcții

Persoanele cercetate de polițiști sunt bănuite că au pus la cale o rețea de achiziții intracomunitare materiale de construcții și au prejudiciat statul român cu cel puțin 1 milion lei.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliţiei Sectorului 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 21 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de materiale de construcţii.”, a anunțat Poliția Capitalei.

Suspecții ar fi generat prejudiciul de 1 milion lei cauzat bugetului consolidat prin neevidenţierea contabilă a tuturor veniturilor obţinute, cât şi prin evidenţierea contabilă de cheltuieli fictive, în scopul diminuării taxelor si impozitelor.

Cele mai citite

iPhone va avea conectivitate prin satelit cu Starlink

Apple colaborează cu SpaceX și T-Mobile pentru a adăuga conectivitate prin satelit pe iPhone, utilizând serviciul Starlink. Potrivit Bloomberg, un număr restrâns de utilizatori...

București-Ilfov, lider în asigurările facultative pentru locuințe

Regiunea de dezvoltare București-Ilfov rămâne pe primul loc în clasamentul zonelor din România cu cele mai multe locuințe protejate printr-o asigurare facultativă. Conform datelor Uniunii...

INS: Afacerile din serviciile prestate întreprinderilor au scăzut cu 3,3% în 2024

Creșteri au fost înregistrate în producția cinematografică, video, programe TV și difuzare Afacerile din serviciile de piață prestate în principalele întreprinderi au înregistrat o scădere...
Ultima oră
Pe aceeași temă