5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăO grupare de cămătări din Galați, luată în vizor de DIICOT

O grupare de cămătări din Galați, luată în vizor de DIICOT

Descinderile au avut loc în cursul dimineții de miercuri în Galați în cea mai amplă acțiune DIICOT la nivel național și a vizat o grupare infracțională specializată în acordarea de sume de bani, cu titlu de împrumut, pentru care percepea dobânzi lunare, operaţiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea entităţile financiare nebancare şi fiind mascate sub forma unor contracte de amanet şi contracte notariale.

Potrivit anchetatorilor, liderul grupului infracţional organizat era cel care lua toate deciziile legate de operaţiunile de cămătărie, respectiv selectarea persoanelor cărora li se acordau împrumuturi, condiţiile de acordare a sumelor de bani (termene, dobânzi, garanţii, etc), precum şi modalităţile concrete în care se exercitau presiuni asupra fiecărei victime în parte, cu scopul de a se ajunge la executarea silită a acestora şi însuşirea bunurile mobile şi imobile deţinute de către debitori.

Erau vizate persoanele care dispun de bunuri imobile și mobile cu valoare mare, scopul final al operaţiunilor de cămătărie fiind tocmai acela de a intra în posesia bunurilor persoanelor vătămate, prin executarea silită a acestora şi a obţine astfel beneficii materiale cu mult mai mari decât valoarea creditelor acordate.

„Liderul grupării obişnuia să folosească, pentru încheierea propriu – zisă a contractelor de împrumut, alţi membri ai grupării infracţionale, respectiv angajaţi ai unor case de amanet pe care acesta le deţinea, care erau la curent cu întreaga activitate infracţională şi care, din dispoziţiile liderului, mergeau la notariat şi semnau contractele în calitate de creditori, ocazie cu care în conţinutul acestor contrate erau trecute la rubrica „obiectul contractului” sume ce reprezentau valoarea împrumutului propriu – zis la care se adăuga valoarea dobânzii pretinse de către lider, deşi efectiv victimele nu primeau decât suma împrumutată, aceştia fiind astfel obligaţi din start la plata unor sume de bani mai mari şi ce nu erau trecute cu titlu de dobândă în contract, ci ca parte intergantă a sumei împrumutate.”, se arată în comunicatul DIICOT.

După semnarea contractelor de împrumut de către victime, liderul grupării infracţionale trecea la următoarea etapă a planului infracţional, cu concursul şi în acest caz al celorlalţi membri ai grupării, precum şi al unor notari și executori judecătoreşti, ce consta în exercitarea unei presiuni psihice permanente asupra victimelor, care ajungeau astfel să fie aduse în situaţia de a fi subjugate psihologic, starea de teamă ce le era indusă dominându-le toate acţiunile şi ajungând astfel să semneze orice tip de documente le erau solicitate de către membrii grupării, de teamă să nu fie executate silit.

Cele mai citite

Capitala Rusiei, în stare de alertă: Ucraina declanșează cel mai amplu atac cu drone

Ucraina a atacat Moscova cu cel puțin 34 de drone, forțând închiderea temporară a trei dintre principalele aeroporturi ale orașului Apărarea aeriană rusă a doborât...

China este interesată să cumpere din România lucernă și piei de bovine

În perioada următoare, vor fi deschise piețele din Tunisia și Kuweit pentru exportul de animale, anunță ANSVSA Una dintre destinațiile importante în care țara noastră...

Donald Trump Jr., mesaj către Zelenski: Mai ai 38 de zile și îți pierzi indemnizația

Pe parcursul campaniei electorale, Trump a criticat administrația Biden, pentru că a cheltuit miliarde pe ajutoarele militare destinate Ucrainei Fiul cel mare al președintelui ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă