4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGroparul lui Dan Adamescu cere prin fals 150.000 de euro moştenitorului

Groparul lui Dan Adamescu cere prin fals 150.000 de euro moştenitorului

Refugiat la Londra, omul de afaceri Bogdan Alexander Adamescu nu pare dispus să renunțe la lupta pe care o duce cu justiția din România. Ultima bătălie în care a intrat este cu unul din foștii angajați ai imperiului de business clădit de tatăl său, Dan Adamescu care pretinde, un drept necuvenit, printr-un document nerecunoscut de administraţie.

 

 

 

Aflat la Londra, Bogdan Alexander Adamescu are de dus în continuare o luptă cu stafiile trecutului.

Daniel Onuţe, unul dintre martorii cheie în dosarul inculpării lui Adamescu senior, fost jurist al acestuia, pretinde printr-un document fără aviz de legalitate că ar avea de primit 150.000 de euro de la o firmă a familiei Adamescu, drept urmare a unei concedieri, scrie Linx Investigations.

RELATAREA LINK INVESTIGATIONS:

În mai 2019, Bogdan Alexander Adamescu a depus o plângere penală împotriva lui Daniel Onuțe și a Elenei-Daniela Firenstain pentru tentativă de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Încă din pagina a doua a plângerii, Adamescu face precizarea următoare: “pe toată perioada despre care voi face vorbire în prezenta plângere subsemnatul am fost administrator unic al societății SC THE NOVA GROUP INVESTMENTS ROMANIA SA”.

Adamescu arată în plângere că Onuțe a fost angajat ca șef al oficiului juridic al companiei în mai 2013. Un an mai târziu, însă, arată Adamescu, “am reflectat asupra hotărârii de a-l disponibiliza pe dl. Onuțe Daniel, deoarece nu mai existau posibilități de conlucrare.”

Abia în februarie 2018, însă, “au încetat raporturile de muncă ale dl. Onuțe Daniel cu TNG, ca urmare a desființării Departamentului Juridic, generată de externalizarea activităților cu caracter juridic”.

Anterior, Onuțe, deși Adamescu își dorea, nu a putut fi concediat întrucât și-a luat “concediu de îngrijire și creștere a copilului de până la doi ani prelungit, interval în care contractul individual de muncă a fost suspendat, iar după acest concediu a continuat o serie de concedii medicale”.

Actul adițional de 150.000 de euro

Nu avea să fie, însă, finalul relației dintre Adamescu și Onuțe. Acesta din urmă a contestat decizia de încetare a raporturilor de muncă și a depus la dosarul cauze un document care arăta că fostul său angajator îi datora o sumă foarte mare de bani. După cum se spune în plângerea penală, documentul era “un Act adițional nr. 2 (…) la Contractul individual de muncă (…), despre care nimeni din cadrul societății nu avea cunoștință. Acesta stipulează, printre altele, că: În cazul încetării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (…), angajatorul va plăti salariatului suma netă de 150.000 euro, echivalentul în lei. (…) Acest act adițional nr. 2 este semnat de către Onuțe Daniel, în calitate de salariat, și de Firestain Elena-Daniela, pentru TNG.”

Plângerea penală depusă de Bogdan Alexander Adamescu arată și că “dl. Onuțe Daniel a depus la dosar procura autentificată (…) prin care subsemnatul, în calitate de administrator al TNG, o împuternicesc pe dna. Firestain Elena-Daniela să mă reprezinte cu puteri depline în exercitarea mandatului de administrator al TNG. (…) Precizez că nu am aprobat vreodată dnei. Firestain Elena-Daniela să semneze un asemenea act adițional, nu a fost niciodată înregistrat în TNG și nu se regăsește la dosarul aferent contractului individual de muncă al dlui. Onuțe Daniel.”

Adamescu junior a negat și existența procurii: “Precizez că nu-mi aduc aminte să fi semnat o procură pentru dna. Firestain Elena-Daniela (…) și nu-mi recunosc semnătura de pe acest document. Am suspiciunea rezonabilă că această procuror a fost falsificată tocmai pentru ca dna. Firestain Elena-Daniela să poată semna un document care acordă dlui. Onuțe Daniel sume uriașe de bani.”

Bogdan Alexander Adamescu îl acuză de fals în înscrisuri oficiale.  

Martorii DNA

Daniel Onuțe și Elena-Daniela Firestain au fost martorii cheie pe mărturiile cărora s-au decis arestări de judecători și, în cele din urmă, chiar condamnarea lui Dan Adamescu. Omul de afaceri a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în mai 2016 la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență. La sfârșitul lunii ianuarie 2017, Adamescu murea într-un spital privat, unde fusese mutat din penitenciar la finalul anului anterior.

INTEGRAL PE LINK INVESTIGATIONS

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă