14.8 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăFostul manager al Spitalului „Nicolae Malaxa”, trimis în judecată de DNA

Fostul manager al Spitalului „Nicolae Malaxa”, trimis în judecată de DNA

Împreună cu fostul manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București a mai fost trimis în judecată reprezentantul unor societăți comerciale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

„Inculpatul Secureanu Florin – Adrian și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193,27 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat.”, se arată într-un comunicat DNA.

Procurorii susțin că banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei, iar în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin lui Florin – Adrian Secureanu.

Cele mai citite

PSG și Stuttgart resping speculațiile privind un „blat” în Liga Campionilor! Antrenorii Luis Enrique și Sebastian Hoeness afirmă că echipele lor vor juca pentru...

Meciul dintre Stuttgart și PSG, din ultima etapă a fazei ligii Ligii Campionilor, este crucial pentru ambele echipe, care se luptă pentru calificarea în...

Bucură-te de confort deplin la tine acasă – descoperă o colecție variată de mobilier de calitate

Confortul este acel sentiment de mulțumire atunci când ajungi acasă și te deconectezi, așezându-te pe o canapea moale și ergonomică. Mobilierul joacă un rol...

Pierderi semnificative pentru cei mai bogați 500 de oameni din lume, din cauza declinului tehnologic

Într-un context de declin semnificativ al acțiunilor companiilor tehnologice, cei mai bogați 500 de oameni din lume au pierdut în total 108 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă