Roelie Post, avertizor al Comisiei Europene și Arun Dohle directorul Organizației „ ACT” (Împotriva Traficului de Copii) au dezvăluit descoperiri din ancheta pe care au condus-o în România dar și acțiunile lobby-iștilor din Comisia Europeană care au dus aproape de implementarea Convenției de la Haga în privința adopțiilor. Convenție care încalcă politica protecției copilului la nivel european și deci interzisă Membrilor săi.
Roelie Post:
„Sarcina mea a fost să mă asigur că România respecta legea europeană. Comisia Europeană în cele din urmă este păzitorul Tratatului. Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului a fost considerată ca inseparabilă de obținerea obiectivului Tratatului, deci aceasta a fost baza legală a muncii pe care eu trebuia sa o întreprind în România.”
Am prezentat în clipul video copii dați spre adopție de părinți induși în eroare, bani implicați, presiuni politice să se scoată copiii din țară care erau blocați de guvernul lor pentru motive de suspiciuni cu privire la adopții, și am văzut copii orfani în ghilimele caci nu sunt orfani, mutați din „orfelinate” în „orfelinate” într-un hățiș de documente, greu de ținut urma.”
Numele agenției italiene care nu a fost menționată în documentar datorită amenințărilor agenției către producătorii documentarului vi-l pot spune: Agenția „Amicii dei Bambini”(Prietenii Copiilor) , aceștia au primit fonduri de la Uniunea Europeana până la 10 milioane de euro pentru „trafic”. România a fost printre primele țări care a ratificat Convenția Adopțiilor în 1997 și având astfel adopții etice și nu trafic de copii. Toată lumea a aplaudat România pentru acest lucru, inclusiv Instituțiile Europene, însă în doar trei ani după ratificare, numărul adopțiilor internaționale a urcat de la 500 pe an la 3000 pe an. Autoritatea pentru implementarea Convenției Adopțiilor a rămas Autoritatea pentru Protecția Copilului, care s-a aliat ca instituție cu agențiile de adopție devenind astfel parteneri. Astfel s-a creat „o piață a copiilor” contrar valorilor Uniunii Europene de Mare Familie Europeană care nu-și exportă copiii. Atunci a devenit clar că exista un conflict, o distincție între Convenția de la Haga și cea a Națiunilor Unite. Convenția Națiunilor Unite susținea că adopțiile între țări se pot face numai ca măsură excepțională în situația în care un copil nu putea fi crescut în țara sa și acest lucru include de la rude îndepărtate până la asistenți maternali sau centre de plasament, orice modalitate de a crește un copil.
Convenția de la Haga susține diferit, și anume dreptul la a avea o familie, Roelie Post menționând că acest lucru nu există în Convenția Națiunilor Unite tocmai pentru că nu poți avea dreptul asupra unei alte persoane, nu ai un drept la un soț, nu ai un drept la un copil, nu ai un drept la avea un copil. Convenția de la Haga de asemenea nu dorește permanență pentru „ asistenți maternali” sau alte situații de creștere a copilului decât temporare. Si chiar dacă sună frumos, dacă vei combina acest lucru și necesitatea de a obține o adopție permanentă și cu agențiile de adopții vei ajunge la posibilitatea de a face bani.
„Olli Rehn, Comisarul European pe Extindere afirmă de asemenea că nu exista nici un motiv pentru care să ștergem Convenția Națiunilor Unite din drepturile copilului din lista „aquis-ului” (obligațiile țărilor ce erau in Proces de aderare la UE) și citez „pentru ca este un punct așa de important!”
In schimb, Margaret Tuite: Comisarul coordonator pentru drepturile copilului (2011 – 2018) într-un interviu referitor la aquis “ evita să răspundă dacă avea cunoștință de existența Convenției Națiunilor Unite pentru Drepturile Copiilor în acesta, șocul și mai mare vine la întrebarea: „Convenția de la Haga a fost introdusă? Da a fost, însă a fost scoasă, recunoscând că ea a introdus-o „ din greșeală”!”
Deci din greșeală, convențiile, baza legii Uniunii Europene au fost înlocuite.
