Potrivit listei publicate, marți seară, de Ministerul Justiției, 21 de procurori îndeplinesc condițiile de participare la selecția finală pentru funcții de conducere și, drept urmare, vor susține următoarea probă – aceea de interviu.
Dintre magistrații care vor susține interviuri, cel mai cunoscut este Bogdan Licu (cel care conduce în prezent Parchetul General), acesta fiind singurul candidat aflat în cursa pentru funcția de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Pentru funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului ICCJ, singurul candidat admis la interviu este Maria Magdalena Militaru. În prezent, ea este procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Pentru funcția de adjunct al procurorului șef al DNA sunt admise la interviu procuroarele Gabriela Popa, Mădălina Scarlat și Elena Hach.
Pentru funcția de procuror șef al Secției de Combatere a Corupției din DNA, singurul magistrat care va susține interviul este Silviu Paul Dumitriu, acesta fiind, în prezent, procuror șef adjunct de secție în cadrul DNA.
Amintim că, potrivit unui comunicat difuzat, la începutul lunii decembrie 2019, de Ministerul Justiției, concursul pentru funcția de procuror șef al DNA se desfășoară în perioada 2 decembrie 2019 – 22 ianuarie 2020. Cei cinci procurori care s-au înscris la concursul pentru funcția de procuror șef al DNA sunt Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru și Nistor Călin, a anunțat Ministerul Justiției.