5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăA fost anihilată o rețea de trafic de femei între Bulgaria și...

A fost anihilată o rețea de trafic de femei între Bulgaria și România

Câte alte fete, în afară de Luiza și de Alexandra, are pe conștiință inculpatul Dincă?

Agresorul de la Caracal a recunoscut că a ucis două adolescente, dar nu se știe încă dacă el nu a răpit și alte fete, pentru a le preda rețelelor de prostituție.

Este cu adevărat anihilată rețeaua româno-bulgară de trafic de femei?

A fost destructurată rețeaua de la Vidin și au fost prinși câțiva interlopi bulgari, dar nu se știe câți complici aveau în România și care este soarta lor.

 

Procurorii și polițiștii bulgari din serviciile de combatere a criminalității organizate au “destructurat” o rețea interlopă care avea ramificații în România, anunță agenția de presă bulgară Novinite.

Această informație oficială a fost prezentată la Sofia, în după-amiaza zilei de luni, 29 iulie, de procurorul general adjunct al Bulgariei, Ivan Geshev.

Agenția bulgară nu precizează dacă acțiunea forțelor de ordine din țara vecină s-a bazat și pe informații venite din România, dar se știe că, în toate cazurile de combatere a criminalității internaționale, există cooperare între autoritățile din toate țările afectate.

Ideea unei legături între cazul de la Caracal, a cărui victimă a fost Alexandra, și rețelele de trafic de femei a fost susținută, într-o emisiune de televiziune, chiar de unul dintre foștii directori ai SRI, Costin Georgescu. Aceasta a pornit de la informația că inculpatul Dincă a plecat de acasă, lăsând-o nesupravegheată pe Alexandra, pentru a-i aduce adolescentei de 15 de ani o cremă de mâini, menită să-i vindece acesteia rănile de la mâini – provocate de sârmele cu care fusese legată.

De ce atâta grijă pentru frumusețea mâinilor Alexandrei? Pentru că “Alexandra nu trebuia ucisă, Alexandra trebuia dusă undeva”, presupune Costin Georgescu.

După cum se știe, Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut că a comis două crime la Caracal (prima victimă fiind Luiza Melencu, iar a doua fiind Alexandra), a fost reținut de polițiști în dimineața zilei de sâmbătă, 27 iulie. Pe parcursul interogatoriilor s-au desfășurat și mai multe percheziții în casa lui Dincă și în jurul ei, care au dus la obținerea de indicii privind activitatea lui infracțională. Surse neoficiale au spus că numele lui Dincă apare și într-un dosar de trafic de femei, deschis la DIICOT încă din anul 2012. DIICOT a respins, deocamdată, această informație. Totuși, la două zile după reținerea lui Dincă, bulgarii au anunțat anihilarea unei rețele de trafic de femei care opera între Bulgaria și România, peste Dunăre.

În anul 2012, presa din România oferea detalii din dosarul deschis de DIICOT. La acel moment, se știa că 25 de fete, dintre care 18 minore, fuseseră racolate de o rețea de proxeneți din Caracal. Aceștia întreţineau relaţii sexuale cu ele, timp în care le și filmau, apoi le șantajau pe fetele sechestrate.

 

Amenințări că li se prezintă pozele în fața liceului

„Când refuzau să practice prostituţia erau şantajate cu publicarea imaginilor înregistrate pe site-urile de profil de pe internet şi cu prezentarea imaginilor părinţilor, precum şi comercializarea acestora în zona unităţilor de învăţământ la care acestea studiau”, menționa, în anul 2012, dosarul de la DIICOT.

Pe de altă parte, conform știrii difuzate, acum două zile, de presa bulgară, grupul de criminalitate organizată anihilat la Vidin “a fost implicat în traficul de migranți și exploatarea femeilor. Acesta a transportat migranții prin interiorul țării la Vidin, de unde, cu bărci cu motor rapid și de lux, i-au transferat pe malul românesc al Dunării, unde au fost predați traficanților locali”, adică din România. Câțiva membri ai rețelei criminale au fost capturați de Poliția de Frontieră bulgară într-o insulă de pe Dunăre.
Partea bulgară nu a indicat în ce zonă din România erau debarcați migranții ilegali și fetele care erau luate prizoniere, în Bulgaria, de rețelele interlope. Se știe însă că în dreptul orașului Vidin este orașul Calafat. Pe șosea, între Calafat și Caracal – acolo unde au fost ucise Luiza și Alexandra, sunt circa 130 de kilometri. Dar rețeaua criminală româno – bulgară e posibil să aibă multe alte ramificații.
 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

SUA accelerează livrarea echipamentelor militare promise Ucrainei

Statele Unite au trimis Ucrainei 83% din muniția promisă, 67% din sistemele de apărare aeriană și 60% din echipamentele de foc, conform purtătorului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă