3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă15 ani de închisoare pentru o bandă de infractori condusă de un...

15 ani de închisoare pentru o bandă de infractori condusă de un procuror-șef

Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, luni, prin sentință definitivă, la şase ani şi zece luni de închisoare, de un complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

În acest dosar, fosta prim-procuroare a fost judecată pentru şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi conflict de interese, informează portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentința pronunțată luni, 22 iunie, ÎCCJ a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

Procesul începuse în anul 2017, când procuroarea Raluca Stăncescu a fost trimisă în judecată pe baza unui rechizitoriu întocmit de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim-procuror al Parchetului Botoşani, au exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane, pentru a o obliga să cedeze dreptul de proprietate asupra a două imobile.

Pe de altă parte, în perioada 30 octombrie 2015 – 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

În acelaşi dosar, Cătălin Stavără a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar agentul de poliţie Constantin Batcă a fost condamnat la trei ani, şase luni şi 20 de zile de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată şi compromiterea intereselor justiţiei.

De asemenea, fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani din cadrul Ministerului de Interne, comisarul șef Bogdan Buliga, a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă