25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUşoară stabilizare a preţurilor

Uşoară stabilizare a preţurilor

În ceea ce priveşte imobilele scoase la vânzare, anul 2010 aduce în mod clar o scădere majoră a preţurilor faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009: preţul mediu de strigare al unei garsoniere în primul trimestru al anului 2010 a fost de 42.000 euro, comparativ cu 53.000 euro la începutul anului 2009. S-a ­înregistrat astfel o scădere de 20,75 %.
Aceeaşi tendinţă de scădere ­este înregistrată şi pe segmentul apartamentelor cu două camere. Preţul mediu pentru un apartament cu două camere în primul trimestru al anului 2009 a atins valoarea de 84.500 euro. Comparativ cu perioada men­ţionată, în primul trimestru din 2010, preţul mediu pentru un apartament cu două camere a scăzut cu aproximativ 18%, atingând valoarea de 69.500 ­euro. În cazul apartamentelor cu trei camere, scăderea este 21,6 %, de la 125.000 euro în ianuarie-martie 2009 la 98.000 în primul trimestru al anului 2010.
Anul 2010 aduce însă o uşoară stabilizare a preţurilor în comparaţie cu sfârşitul anului 2009, preţul de strigare al unei garsoniere la sfârşitul anului 2009 fiind de 44.000 euro faţă de 42.000 euro la începutul anului 2010, scăderea fiind de doar 4,5 %.

În cazul apartamentelor cu două camere, stabilizarea preţurilor este chiar mai vizibilă, preţul mediu de strigare înregistrat în primul trimestru al anului 2010 fiind de 69.500 euro, cu o scădere de numai  1% faţă de 70.200 euro la sfârşitul anului 2010. Apartamentele cu trei camere înregistrează la rândul lor o scădere nesemnificativă în comparaţie cu sfârşitul anului 2009, de la 102.200 euro în octombrie-decembrie 2009 la 98.000 euro în 2010.
În cazul chiriilor, se observă aceeaşi tendinţă: scădere dras­tică a chiriilor în raport cu ­primul trimestru al anului 2009, dar o uşoară stabilizare a pre­ţurilor faţă de sfârşitul anului 2009. Astfel, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, în primul trimestru al anului 2010 se înregistrează o scădere de 25,7 % a preţului de strigare pentru o garsonieră, de la 354 euro în 2009, la 263 euro în 2010.
Apartamentele cu două camere urmează acelaşi trend cu o scădere de 28,4 % de la 531 euro în 2009 la 380 euro în 2010, precum şi apartamentele cu trei camere cu o scădere de 29,3 % de la 800 euro la 565 euro. Cu toate acestea, chiar şi în ceea ce priveşte închirierile, preţurile încep să se stabilizeze în comparaţie cu perioada octombrie- decembrie 2010. Preţul mediu al unei garsoniere a scăzut de la 270 euro la 263 euro, cu numai 2,6 %, în primul trimestru al anului 2010, iar preţul unui apartament cu două camere a înregistrat o scădere de la 400 euro la sfârşitul anului 2009 la 380 euro la începutul anului 2010.
Preţurile de închiriere ale apartamentelor cu trei camere înregistrează la rândul lor o scădere de 3,4 % de la 585 euro la 565 euro, însă această scădere este nesemnificativă în raport cu evoluţia preţurilor în 2009. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă