-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUPDATE. Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară s-a bazat pe estimări NEREALISTE

UPDATE. Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară s-a bazat pe estimări NEREALISTE

Rectificarea bugetară încalcă mai multe reguli fiscal bugetare, cea mai importantă fiind ţinta de deficit, şi a fost făcută pe baza unor proiecţii nerealiste, numai din impozitul pe venit şi contribuţii din asigurări veniturile fiind supraestimate cu 1 miliard de lei, potrivit Mediafax.

„Încălcarea de către proiectul de rectificare bugetară a regulilor fiscal bugetare subminează grav credibilitatea acestora, mai ales în ceea ce priveşte nerespectarea ţintei de deficit bugetar”, arată Consiliul într-o opinie formulată la 30 iulie, data la care Guvernul a decis prima rectificare bugetară a anului.

Consiliul Fiscal menţionează că a primit informaţii de la Ministerul Finanţelor cu privire la rectificare în seara zilei precedente, astfel că nu a avut timp să facă o analiză riguroasă până la aprobarea proiectului de către Executiv.

„Dinamica încasărilor din impozitul pe venit, faţă de perioada similară a anului anterior, este previzionată a se accelera la 10,8% la sfârşitul anului 2013 faţă de 9,29% la finele primului semestru al anului curent, în condiţiile în care ritmul anualizat de majorare a salariilor în economie în luna iunie a coborât la doar 3,7%, estimarea pentru finele anului apărând astfel ca nerealistă”, arată Consiliul în analiza extinsă asupra rectificării bugetare.

Consiliul atenţionează că estimările privind impozitul pe venit şi salarii nu au fost revizuite negativ cu ocazia rectificării bugetare, în condiţiile în care ritmul de creştere a salariilor de 7% luat în
considerare la elaborarea bugetului iniţial apare „drept foarte optimist” în acest moment, iar creşterea numărului de salariaţi, precum şi măsurile „discreţionare” adoptate nu par a fi suficiente pentru a compensa dinamica nefavorabilă a câştigului salarial.

Acelaşi raţionament este aplicat şi sumelor colectate din contribuţii de asigurări, pentru care se aşteaptă o majorare la finele anului 2013 cu 6,2% faţă de anul trecut, în timp ce rata de creştere anuală la şase luni este de 4,26%, estimarea fiind astfel nerealistă.

„Având în vedere cele de mai sus, Consiliul fiscal apreciază că, împreună, veniturile aferente acestor două categorii bugetare sunt supraestimate cu circa un miliard de lei”, se spune în comunicat.

Pe fondul consumului privat scăzut, Consiliul apreciază că există riscuri pentru nerealizarea încasărilor din TVA proiectate şi este rezervat în privinţa impactului pozitiv al majorării accizelor la alcool şi produse de lux asupra veniturilor bugetare.

„Atingerea ţintelor în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene apare ca o provocare majoră, ţintele fiind practic nerealiste, în contextul în care bugetul prevede o majorare de 52,3% faţă de sumele atrase în 2012, iar execuţia la 6 luni relevă o diminuare de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în opinia Consiliului Fiscal.

Specialiştii spun că, deşi avansul economic a fost revizuit ascendent de la 1,6% la 2%, structura acestuia nu este favorabilă creşterii încasărilor bugetare, iar veniturile colectate vor fi probabil sub nivelul estimat.

Consiliul fiscal atenţionează asupra carenţelor serioase din procesul de programare bugetară, nivelurile proiectate în bugetul iniţial fiind depăşite frecvent în ultimii ani, ceea ce ar putea afecta credibilitatea estimărilor pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii.

„Chiar dacă încasările din taxa clawback, neincluse în bugetul iniţial, sunt utilizate pentru finanţarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, dimensiunea revizuirii (+2 miliarde de lei, respectiv circa 0,3% din PIB) nu poate fi explicată doar de acest factor. În acest context, Consiliul fiscal recomandă bugetarea adecvată a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, potrivit angajamentelor asumate, astfel încât acestea să nu mai reprezinte un factor de incertitudine la adresa poziţiei fiscale, în momentul rectificărilor bugetare”, se arată în analiză.

Consiliul apreciază totodată că eficientizarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile nu este posibilă pe termen mediu fără reforme structurale foarte profunde, în special în sistemul de sănătate, şi fără eficientizarea sistemului de achiziţii publice în general.

Cheltuielile cu dobânzile par supraevaluate, în contextul reducerii semnificative a costurilor de finanţare înregistrată în primele şapte luni. Deşi scăderea dobânzilor plătite de stat în contul datoriei publice a fost foarte mare, influenţa pozitivă asupra cheltuielilor efective cu dobânzile va fi observată gradual, pe măsură ce datoria emisă anterior va ajunge la scadenţă, urmând a fi refinanţată în noile condiţii de piaţă mult mai favorabile, potrivit sursei citate.

„În concluzie, în opinia Consiliului fiscal, atingerea noii ţinte de deficit bugetar pe anul în curs parea fi dependentă în mare măsură de realizarea veniturilor bugetare, acestea părând a fi optimiste, riscurile fiind înclinate pe partea negativă, respectiv încasări mai reduse decât cele preconizate prin proiectul de rectificare bugetară care trebuie compensate printr-un control foarte strict al cheltuielilor, precum şi prin întărirea eforturilor de îmbunătăţire a colectării veniturilor bugetare”, atenţionează Consiliul.

Prima rectificare bugetară prevede un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, şi un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte. Astfel, deficitul bugetar pe cash va creşte de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă