Incheierea unui nou acord cu FMI consemneaza un triplu esec si evidentiaza tragedia de tara bananiera, neproducatoare nici macar de banane, in care a ajuns Romania.
Primul esec este, fara indoiala, cel de gestiune. Nu este putin lucru ca, la capatul unei perioade ce parea de inflorire economica (evident, doar parea pentru ca pe dinauntru era gaunoasa rau de tot!), Romania sa se intoarca la mana FMI, o ipostaza despre care se credea ca este din faza primitiva a trecerii la capitalism si deci de domeniul trecutului. si mai dramatic, reajungerea la mana FMI si la retetele restrictive ale acestuia se produce dupa un deceniu de crestere economica, la sfarsitul unui ciclu gratie caruia se parea ca Romania va scoate intr-un tarziu capul in lume.
Gestiunea dezastruoasa din acest deceniu de crestere economica si indeosebi din ultimii patru ani – crestere economica in urma careia economia nu s-a ales cu nimic durabil ca baza pentru viitor (nici infrastructura rutiera si feroviara, nici infrastructura publica si sociala, nici structuri solide in economia reala) – este responsabilul de prim ordin al unor asemenea rezultate. Ramane un mare semn de intrebare daca acest esec poate fi contabilizat doar in carca guvernului Tariceanu, care a fost la carma in ultima perioada, sau este expresia stadiului in care se gaseste intreaga clasa politica romaneasca in materie de gestiune economica.
Tulburatorul semn de intrebare se pune pentru ca exact in aceasta perioada a avut loc o masiva si rapida implicare a capitalului strain privat in economie, care este aproape integral responsabil de cresterea economica obtinuta, dar, deopotriva, de dezechilibrele profunde create in economie, adica exact de dezechilibrele pentru care este depunctata acum Romania de catre agentiile de rating, care genereaza vulnerabilitatile extreme, in conditiile crizei financiare si economice internationale, si pentru care Romania ajunge din nou la mana FMI.
Al doilea esec este, fara tagada, al strategiei nucleului dezvoltat al Uniunii Europene de inglobare a Estului. O strategie care, la o analiza atenta, se stia de la inceput ca nu va putea decat da gres. Tarile dezvoltate din Vestul Europei nu s-au oferit sa fie piete pentru tarile din Est, ci, dimpotriva, au urmarit sa faca din acestea piete pentru ele. O infuzie de "economie financiara", prin implantari directe de banci vestice, a fost facuta in Est spre a crea artificial, prin creditari in viteza, o piata in crestere aici pentru produsele si serviciile din Vest.
Cu vreo doua-trei exceptii de tari care s-au descurcat mai bine, in rest tarile din Est nu au economie reala serioasa, se confrunta cu deficite externe dramatice, cu dezarticulari intre productie si consum, mai pe scurt, cu vulnerabilitatile care produc ravagii in conditiile crizei financiare si economice internationale. Romania se afla, din pacate, printre campioni la aceste capitole si deci la repercusiunile crizei internationale.
Al treilea esec – si poate cel mai important – este al modelului de economie de tip castel de nisip, harazit Romaniei de aceasta "monstruoasa coalitie" intre o strategie externa rezervand Romaniei rolul unei tari bananiere de la periferie si o gestiune interna dezastruoasa nu numai prin lipsa oricarei replici la o asemenea strategie externa, ci si printr-un noian de politici care exacerbeaza toate nefericirile posibile, de la promovarea dezechilibrelor si institutionalizarea furtului la mafiotizarea aparatului de stat si clientelizarea justitiei.
Exista, vai!, atatia care au pus la pamant banul public, avutul public si domeniul public, infruptandu-se sistematic din acestea in folosul lor personal sau de grup, nelasand pentru tara si societate mai nimic. Exista destui in Romania care, sub aparenta ca nu inteleg ratiunile echilibrelor economice, proferand teoria dezechilibrelor ca factori de dezvoltare, promoveaza dezechilibrele de care au, de fapt, nevoie pentru a-si face milioanele pentru ei, lasand celor nevoiasi si tarii doar sansa de a li se inchina, dupa ce, bineinteles, le-au lustruit pantofii.
Sa nu ne miram deci ca Romania arata economic ca un castel de nisip. Consum fara productie, importuri fara exporturi, hipermarketuri fara fabrici, masini fara sosele – iata o sintagma care i se potriveste nu doar ca o metafora, ci si ca o realitate concreta in sine.
In conditiile in care capitalul strain a dat iama pentru a obtine aici intr-un an profituri cat in zece ani la el acasa, fortand comercialul, imobiliarul si bancarul si ocolind productia, unde profiturile vin numai dupa un timp indelungat si doar dupa investitii masive, in conditiile in care statul roman aproape a disparut din punct de vedere economic, dupa ce a cedat pozitiile in intreaga axa majora a economiei, si in conditiile in care "baieti destepti", romani get-beget, lichideaza bruma ce mai ramane transformand in vile, masini si iahturi de lux banul public destinat tarii, sa nu ne miram ca Romania arata asa cum arata si ca este un biet castel de nisip. Pe care actuala criza financiara si economica internationala il naruie cu fiecare val extern mai puternic.
In asemenea conditii, acordul cu FMI nu vine decat sa sublinieze tragedia pe care Romania o traverseaza, punand, in ultima instanta, poporul roman sa se supraindatoreze extern spre a plati nici macar datoria facuta de el, ci de altii! Poate si mai articulat spus: spre a nu strica afacerile de pe aici ale altora, astfel incat acestia sa aiba posibilitatea pe mai departe de a nu-i slabi cumva chinga cu care il strange.
