14.6 C
București
luni, 12 mai 2025
AcasăInvestigații România LiberăUn suspect a încercat să evadeze din Arestul Poliției Capitalei

Un suspect a încercat să evadeze din Arestul Poliției Capitalei

Un suspect acuzat de furt calificat, care urma să fie încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliției Municipiului București, a reuşit să părăsească pentru scurt timp incinta, însă a fost prins, a anunțat, luni seară, Poliţia Capitalei.

„În această seară, un bărbat de 33 ani, ce urma să fie încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, în baza unei ordonanţe de reţinere, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, profitând de o împrejurare favorabilă a reuşit sa părăsească pentru scurt timp incinta. A fost prins imediat de către agenţii structurii de reţinere şi arestare preventivă şi introdus în spaţiul carceral”, precizează comunicatul Poliției. 

Conform acestei surse, urmează a fi sesizată unitatea de parchet sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.

Conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a dispus verificări la Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

FCSB își pregătește terenul pentru noul sezon! Vali Crețu își prelungește contractul cu trei ani

FCSB sărbătorește titlul cu decizii de viitor: veteranul Valentin Crețu rămâne în lot, iar Ionuț Cercel e gata să-i calce pe urme. FCSB e deja...

Horoscop 13 mai 2025. O zi a subtilității, reflecției și conexiunilor profunde

Horoscop 13 mai 2025. Ziua vine cu energii subtile care ne îndeamnă la reflecție, echilibru și deschidere sufletească. https://www.youtube.com/watch?v=OvjkRttDKmU Fie că este vorba de alegeri...

Carlo Ancelotti merge la naționala Braziliei! Italianul este primul selecționer străin din istoria Selecao

CBF a anunțat că legendarul antrenor va prelua echipa de pe 26 mai, după finalul sezonului din La Liga. Carlo Ancelotti va fi noul selecționer...
Ultima oră
Pe aceeași temă