6.8 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn colt doar pentru tine

Un colt doar pentru tine

Vrei un spatiu numai al tau care sa iti exprime personalitatea? Foloseste-te de obiceiurile tale, de obiectele cu insemnatate si de hobby-uri pentru a-ti personaliza decorul casnic si pentru a-i oferi un aer feminin!

Se stie ca femeile au nevoie de un spatiu special, fie si un coltisor in dormitor sau baie pentru depozitarea cosmeticelor, a parfumurilor si a produselor de intretinere, insa asta nu este tot! Pe langa zona clasica de toaleta dedicata infrumusetarii, in orice locuinta in care exista o prezenta feminina, doamnele simt nevoia sa isi amenajeze un spatiu propriu. Un mic refugiu unde sa poate fi ele insele, sa se relaxeze si sa se bucure de pasiunile lor. Este absolut firesc sa ne asteptam ca acest decor sa reflecte preferintele prin excelenta feminine ale destinatarei, la fel si personalitatea acesteia. Desi aparent complicat, amenajarea unui astfel de spatiu este floare la urechei daca va lasati conduse de instinct si de cateva idei elementare.

Conturarea decorului
Inainte de a stabili o tema pentru decorul feminin pe care il urmarim, trebuie sa stim cu certitudine ce spatiu ne revine in acest scop. Daca este vorba de o incapere intreaga din locuinta, atunci posibilitatile de a personaliza acest interior sunt mai mari. Puteti imparti camera in mai multe zone cu centre de interes diferite, care sa serveasca mai multor preocupari. Astfel, puteti contura o zona dedicata lucrului (dotata cu birou, planseta de desen, masina de cusut sau orice altceva corespunde ariei dvs. profesionale), o zona de relaxare si primire a prietenelor, una pentru hobby-uri sau infrumusetare. Daca insa beneficiati doar de un spatiu restrans dintr-o incapere, trebuie sa aveti mare grija ca decorul trasat de voi sa corespunda celui general al camerei, atat ca stil, cat si cromatic.

Culoare
Pentru a contura atmosfera coltisorul tau de intimitate, alege culori care sa iti reprezinte personalitatea si care sa te binedispuna, relaxeze sau vitalizeze! Opteaza pentru nuante energizante de galben, oranj sau verde crud pentru a defini o atmosfera tonica, dar totusi calda si primitoare. Daca esti o fire romantica, poti recurge la tonuri discrete de roz, lila sau piersica. si cromatica neutra reprezinta o optiune, in special daca este impusa de decorul camerei in care iti construiesti acest mic sanctuar (puteti alege nuante de crem, gri sau chiar alb). Œn ceea ce priveste imprimeurile, orientati-va spre modele florale sau vegetale. Acestea se pot regasi atat la nivelul accesoriilor textile, de preferat din fibre naturale, cat si la nivelul altor elemente ornamentale, precum vaze sau corpuri de iluminat.

Lumina
Lumina este responsabila in crearea unei atmosfere deosebite. Asa ca acordati o atentie sporita corpurilor de iluminat atat in ceea ce priveste designul, cat si tipul si pozitionarea acestora.
Pentru un coltisor intim este foarte potrivit un lampadar inalt cu abajur textil imprimat sau monocromatic, amplasat langa un fotoliu sau canapea confortabila, care sa raspandeasca o lumina discreta. Puteti apela la o veioza sau aplica din sticla pictata, care sa va serveasca atunci cand cititi sau va uitati la televizor si care sa pastreze nota calda a amenajarii.
Pentru o atmosfera romantica si relaxanta, puteti recurge la corpuri de iluminat cu abajur din hartie, acestea redand o lumina diafana, dar suficient de puternica. De mare ajutor intr-un astfel de spatiu se vor dovedi corpurile cu brat flexibil ce permit directionarea luminii. Acestea sunt foarte practice atunci cand va machiati, putand fi amplasate (in functie de sistemul de montare) pe perete, langa oglinda sau direct pe masuta de toaleta.

Accesorii
Accesoriile decorative dau stil si personalitate unei amenajari. In cazul de fata, acestea sunt responsabile de conturarea decorului si de stabilirea unei anumite ambiante. Atentia la detaliu a femeilor reprezinta clar un atu in alegerea acestora. Aveti grija insa sa nu exagerati! Sfatul este valabil atat in ceea ce priveste cantitatea obiectelor ornamentale folosite intr-o incapere, cat si in cazul unei potrivirii prea riguroase a acestora. Pernutele decorative sunt un accesoriu feminin si potrivit intr-un astfel de spatiu. Imprimate sau monocromatice, acestea vor crea un aspect relaxat.
Potrivite intr-un decor feminin sunt si lumanarile parfumate si colorate care pot fi introduse in suporturi de sticla cu pietricele si alte aplicatii. Florile naturale sau uscate sunt de folos in conturarea decorului, asa ca folositi-le cu incredere!

Cele mai citite

Primele trupe nord-coreene au sosit în regiunea Kursk

Coreea de Nord a trimis aproape 12.000 de soldați în Rusia, inclusiv 500 de ofițeri și trei generali Primii soldați nord-coreeni care au participat alături...

Coreea de Sud ar putea revizui interdicția de a furniza arme letale Ucrainei

Legea sud-coreeană interzice exportul de arme în zonele de conflict activ Președintele Yoon Suk Yeol a declarat că „Dacă Coreea de Nord trimite forțe speciale în războiul din Ucraina,...

Primele trupe nord-coreene au sosit în regiunea Kursk

Coreea de Nord a trimis aproape 12.000 de soldați în Rusia, inclusiv 500 de ofițeri și trei generali Primii soldați nord-coreeni care au participat alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă