„Să vină să-mi spargă uşa acum”, cere bărbatul, transmiţând şi adresa la care locuieşte şi întrebându-i pe poliţişti dacă au veste antiglonţ. „Dacă e să mă duc la pârnaie, mă duc că te mierlesc”, a mai spus bărbatul, în timp ce încarcă un pistol. Sindicatul Europol a precizat că bărbatul este cercetat pentru că a condus sub influenţa drogurilor. ”Dorinţa i-a fost îndeplinită”, au transmis poliţştii, anunţând că bărbatul este anchetat acum şi pentru ultraj, dar şi pentru a se stabili de unde are armele din videoclip.
„Vreau şi eu să vină să-mi spargă uşa acum (…) Sunt pregătit. Dacă e să mă duc la pârnaie, nu mă duc că m-ai prins tu drogat la volan. Nu, nu, mă duc că te mierlesc”, afirmă bărbatul, în timp ce încarcă un pistol şi arată cee ace pare a fi o grenadă.
El le cere poliţiştilor „să nu vină doi-trei” şi întreabă dacă au veste antiglonţ.
„Dorinţa i-a fost îndeplinită! În după-amiază acestei zile colegii noştri din cadrul IPJ Dâmboviţa l-au reţinut pe interlopul care i-a invitat la el acasă pentru a-i împuşca şi pentru a-i arunca în aer din cauza faptului că au „îndrăznit” să-i întocmească un dosar penal pentru că a condus pe drumurile publice un autoturism sub influenţa substanţelor stupefiante. La acest moment sunt derulate cercetări pentru a stabili provenienţa armelor pe care le afişa, precum şi substanţa pe care acesta o inhala în momentul în care adresa poliţiştilor ameninţări cu moartea prin intermediul unui clip postat pe reţeaua de socializare Facebook”, a transmis, luni seară, Sindicatul Europol.
Sindicaliştii anunţă că vor urmări cu interes derularea dosarului de ultraj.
„Vom urmări cu interes modul în care procurorii se vor pronunţa asupra infracţiunii de ultraj având în vedere că în cursul acestui an, un bărbat din Sighetu Marmaţiei a fost arestat pentru că a ameninţat un judecător printr-un document transmis prin fax, comparativ cu situaţia din judeţul Dâmboviţa unde interlopul a prezentat în mod explicit armele cu care a ameninţat că îi va omorâ pe poliţiştii care îi vor bate la uşă”, au mai transmis sindicaliştii.