Fostul ministru al Turismului Elena Udrea consideră că ideea schimbării brandului turistic al României „trădează diletantism şi lipsă de viziune”, informeaza Mediafax.
„Am primit cu foarte mare surprindere ideea posibilităţii schimbării brandului de turism naţional. În conditiile în care turismul românesc este una dintre ramurile economice cu cele mai mari creşteri economice în ultimii ani, 16% în 2011 şi 9,3% în 2012, iar brandul a primit mai multe premii internaţionale (printre care premiul de excelenţă la Târgul de turism de la Munchen), dar şi aprecieri din partea responsabililor Organizaţiei Mondiale a Turismului, decizia de a înlocui brandul trădează diletantism şi lipsă de viziune”, scrie Udrea pe blogul său.
În opinia sa, această decizie arată „incapacitatea neînţelegerii mecanismelor europene – pentru că, dacă noi am renunţa la brandul pe care l-am folosit până acum, ar trebui să dăm toţi banii înapoi pe care i-am cheltuit deja”. Udrea menţionează că este vorba despre zeci de milioane de euro.
„Nu ştiu cifra exactă, pentru că Ministerul Turismului nu a mai comunicat nimic în acest sens. În plus, nici nu am putea face un al doilea brand pe bani europeni. Vorbim de o decizie care ar putea costa România 75 de milioane de euro, atât cât am primit pe axa 5.3 a Programului Operaţional Regional”, susţine Udrea.
Ea precizează că România are o strategie de promovare care trebuie implementată până în 2016, pentru că aşa s-a angajat în faţa celor care au finanţat şi au avizat favorabil proiectul brandului.
Udrea mai scrie că în anii 2011 şi 2012 au existat creşteri de 15-17% a înnoptărilor turiştilor străini în România.
„Deci, este evident efectul benefic al brandului turistic. În condiţiile acestea, rezultatele implementării actualului brand turistic trebuie măsurate profesionist şi decis paşii de urmat în funcţie de concluziile analizei. În niciun caz nu poţi decide schimbarea brandului după ureche, în funcţie de ce auzi la televiziunea şefului tău politic, Voiculescu”, adaugă Udrea.
Fostul ministru PDL al Turismului mai susţine că, de un an de zile, de când USL a ajuns la guvernare, nu s-a mai făcut nimic pe direcţia implementării strategiei de promovare a brandului, România nu a mai avut parte de niciun fel de promovare, în afară de sponsorizarea concertului Lady Gaga. Ea scrie că începând din acest an nu se mai participă nici măcar la târguri de turism unde s-ar putea promova brandul şi produsele turistice româneşti.
„Înţeleg că există birouri de turism internaţionale care din octombrie sau noiembrie nu au mai primit bani nici pentru salarii sau cheltuieli curente de întreţinere, cele mai multe fiind practic închise. Ce să mai vorbim de faptul că nu s-a profitat deloc de Festivalul Olimpic al Tineretului European, pentru a promova România în plan internaţional ca destinaţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă, folosind resursele de finanţare ale brandului turistic. Actuala conducere a Turismului nu a fost în stare să participe la publicitatea evenimentului sportiv organizat la Braşov, despre care toată lumea a spus că infrastructura a fost excelentă, dar organizarea şi promovarea deficitare. Incapacitate totală de a gestiona domeniul acesta cu potenţial economic uriaş a actualului ministru delegat!”, susţine Elena Udrea.
Ea mai susţine că de un an de zile nu se mai alocă fonduri pentru dezvoltarea turismului şi nu se mai finanţează proiectele de investiţii.
„O astfel de atitudine face foarte mult rău României şi arată instabilitatea care îi caracterizează de multe ori pe guvernanţi – în loc să continue proiecte importante începute în mandatele precedente, strică tot ce s-a construit şi se apucă din nou de lucru, neducând nimic până la capăt. E un fel de a gestiona resursele statului ca în legenda Meşterului Manole: se dărâmă tot şi se cere reconstruirea la infinit din nou. Dacă ar fi vrut într-adevăr să dezvolte turismul românesc, Guvernul USL ar fi trebuit să aloce măcar fondurile necesare continuării proiectelor de investiţii în infrastructură deja începute. În 2013, s-au alocat doar 4 milioane de euro (!!!) pentru finanţarea dezvoltării infrastructurii de turism montan, în condiţiile în care sunt lucrări începute de cel puţin 30 de ori mai mari ca sumă. Cu banii aceştia nu se va reuşi nici măcar conservarea lucrărilor începute. Efectele acestei subfinanţări se simt. Eu am vorbit cu primarii din localităţile turistice, dar şi cu investitorii. Toţi mi-au spus acelaşi lucru: „Am lucrat foarte bine cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în mandatul dumneavoastră. Am primit sprijinul necesar. Acum nimic nu se mai întâmplă. Nimeni nu ne mai bagă în seamă”. În condiţiile astea, nu pot decât să mă întreb: ce vină are România şi industria de profil autohtonă ca să suporte aşa diletanţi în fruntea turismului românesc?”, încheie Udrea.
Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a lansat la jumătatea lunii martie pe pagina personală de Facebook un concurs de idei pentru alegerea unui nou brand turistic al României şi a cerut opinii despre actualul brand care, spune ea, nu sunt pozitive.
„Am postat pe Facebook lansarea unui concurs de idei pentru alegerea brandului turistic al României şi am cerut opinii tocmai pentru a evalua percepţia faţă de brandul sectorial de turism. Clar, părerile nu sunt pozitive”, se arată într-un răspuns transmis de Maria Grapini la solicitarea MEDIAFAX.
Potrivit acesteia, conform desfăşurătorului de implementare a programului de promovare a brandului, trebuie comandat un studiu de impact al brandului actual.
Brandul turistic al României, care conţine celebra frunză, a fost lansat în anul 2010, şi doar crearea lui a costat peste 800.000 de euro.
„Urmează să se lanseze o licitaţie pentru contractarea unei firme care să facă acest studiu. Consilierii şi experţii vor decide dacă este cazul de rebranduire a sectorului de turism”, a mai spus ministrul.
Grapini a afirmat că prioritatea o reprezintă însă implementarea câtorva măsuri esenţiale pentru turism, care să ducă la creşterea indicatorilor relevanţi ai sectorului. Printre acestea se numără modificarea sau promovarea unor legi.
„Alte măsuri sunt de ordin economic, cum ar fi proiectele în infrastructură, iar în această direcţie lucrăm împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale la stabilirea priorităţilor. Evident că avem şi măsuri de promovare prin evenimente, publicitate şi târguri internaţionale. Eu cred că dezvoltarea turismului balnear, cultural şi a eco-turismului pot aduce României un plus la bugetul naţional”, a mai spus ea.
În perioada 2010-2012, pentru crearea şi promovarea brandului turistic al României s-au cheltuit peste 56 de milioane de lei (13 milioane de euro), bani provenind din fonduri europene.