3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTranzactii reduse, bani putini

Tranzactii reduse, bani putini

Miercuri bursa bucuresteana a avut o evolutie destul de dezamagitoare. Pe segmentul principal de piata lichiditatea a fost in continuare redusa, nereusind sa depaseasca 5 milioane euro. Ce-i drept, am avut tranzactii de o valoare neobisnuit de mare pe segmentul Rasdaq. Aici tranzactiile au insumat circa 6,7 milioane euro, din care cea mai mare pondere au avut-o transferurile cu titluri COTU (Combavi SA Buftea). Alte companii lichide in sedinta de miercuri pe Rasdaq au fost si CERE, ELMA, COBS, UARG si CEON.

 

Tendinta indicilor a fost predominant negativa, in pofida avansului de peste 1% pe care il afisau in deschiderea zilei. Pentru ca marti seara FED a mentinut dobanda in SUA la nivelul de 2% pe an, iar pretul petrolului a scazut in zona 118 dolari pe baril, pietele americane si asiatice s-au apreciat puternic. Ca atare, existau premise serioase ca si in Europa sa vedem o deschidere pozitiva si o evolutie predominant ascendenta. Din pacate, s-a intamplat exact invers. Inca de la deschidere indicii europeni aratau o plafonare, iar ulterior, la sosirea unor vesti macroeconomice mai slabe referitoare la productia industriala din Germania, pietele din zona au inceput sa alunece usor, dar sustinut. Aceeasi tendinta a fost impartasita si de piata romaneasca de actiuni, cu precizarea ca in cazul nostru tranzactiile au fost putine, iar lichiditatea scazuta.

La final de zi BET si BET-XT se depreciasera cu putin peste 1%, in vreme ce BET-FI a pierdut doar jumatate de procent. S-a remarcat cresterea actiunilor Alumil si Alro, precum si scaderea destul de abrupta a SNP, venita ca urmare a publicarii unor rezultate financiare sub estimarile analistilor. Ce-i drept, estimarile erau destul de pretentioase daca tinem seama de faptul ca totusi profitul SNP a urcat cu circa 88% comparativ cu perioada similara a anului anterior. Oricum, actiunile SNP veneau dupa un trend ascendent destul de sustinut, care le adusese deja o apreciere de circa 30% comparativ cu minimul perioadei curente marcat la jumatatea lunii iulie. Daca tinem seama si ca acest trend pozitiv al SNP s-a manifestat intr-o perioada destul de nefasta pentru bursa in ansamblu, atunci scaderea de miercuri poate fi pusa pe seama unei tendinte firesti de marcare a profiturilor din partea investitorilor care au cumparat saptamanile trecute.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...
Ultima oră
Pe aceeași temă