16.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTraian Băsescu nu-l vrea pe Silaghi la Transporturi: A fost ”un soi...

Traian Băsescu nu-l vrea pe Silaghi la Transporturi: A fost ”un soi de apă sfinţită”, ”un om fără performanţă”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu-l doreşte pe Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, însă nici nu se grăbeşte să respingă propunerea premierului, deoarece ar dori ca mai târziu să nu fie obligat să aprobe o soluţie mai proastă decât aceasta.

”În primul rând, trebuie să vă spun că astăzi am primit adresa semnată de primul-ministru Victor Ponta, prin care îmi solicită numirea domnului Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor.

Ceea ce vă voi spune despre lipsa mea de încredere într-o astfel de desemnare, am spus şi primului-ministru, am spus şi domnului Crin Antonescu, încercând să îi conving să nu îl punem în situaţia unei respingeri şi să încerce o altă variantă, având în vedere că eu nu doresc să îi creez prejudicii de imagine domnului Silaghi” a declarat şeful statului.

Traian Băsescu a mai subliniat însă că acesta era un punct de vedere şi că ”premierul are legitimitate să îmi propună remanierea unui ministru şi pe cel pe care să îl numesc, iar celălalt are legitimitatea calităţii de preşedinte al partidului din care cel propus provenea.

Până acum nu am avut un real succes în obţinerea acordului unuia sau a amândurora legat de o altă nominalizare decât cea a domnului Silaghi”. 

Silaghi, ”un soi de apă sfinţită”, ”un om fără performanţă!

”Nu vă ascund că principalul motiv invocat în discuţii a fost legat de istoricul prezenţei domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor în primul guvern Ponta, când nu s-a evidenţiat prin nimic, dimpotrivă, a părut a fi aşa, un soi de apă sfinţită care nici nu a împins lucrurile înainte, nici nu s-a opus la ceva, totul a mers strună, ca înainte de desemnarea domniei sale, iar pe de altă parte, am observat ineficienţa totală a domnului Silaghi toată perioada în care a fost ministrul Transporturilor, nu a reuşit să mişte măcar un pas-doi în procesul de deblocare a fondurilor europene care trebuie utilizate de Ministerul Transporturilor”, a mai specificat Băsescu.

Deci, aş spune: un om fără performanţă, care în plus, nu aduce nimic important ca imagine guvernului Ponta, şi aceasta este un lucru important. Dacă tot ai oportunitatea unei desemnări pentru un ministru nou, de ce să nu găseşti în partidul căruia îi revine un om care să aducă un plus de imagine Guvernului?

Este interesul nostru să avem un guvern cu o imagine cât mai bună. Nu am obţinut o eventuală altă nominalizare şi trebuie să vă spun şi de ce nu mă grăbesc. Unul din motive este că pot să ajung la situaţia la care să spun: rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Aş putea să primesc o nominalizare mai proastă

”Dacă aş lua decizia unei respingeri imediate a domnului Silaghi, care ar urma să se încarce şi cu responsabilitatea privatizării CFR Marfă, aş putea să primesc o nominalizare pe care să n-o mai pot refuza şi care să fie mai proastă, deci pentru mine ar fi foarte important să ştiu dacă îl resping pe Silaghi, cine ar putea să vină. Între oameni care vor să găsească o soluţie, acest lucru nu ar trebui să fie un foarte mare secret, că nu e vorba de terorişti, e vorba de miniştri”, a explicat şeful statului.

Pe de altă parte, şi i-am spus acest lucru şi premierului, cred că este neoportună desemnarea unui ministru care nu a fost implicat în niciun fel în procesul de privatizare a CFR Marfă.

O decizie finală, pe 23 august

”Vă pot spune că, în mod legal, ministrul interimar al Transporturilor îşi termină mandatul pe 25 august, iar eu anunţ public că voi lua o decizie definitivă – n-am reuşit să schimb opţiunea celor doi – voi lua o decizie definitivă cu privire la domnul Silaghi pe data de 23 august, având în vedere că 25 august cade într-o duminică şi trebuie găsite soluţii înainte de duminică, deci voi lua o decizie vineri, 23 august, dacă resping sau, cu toate argumentele pe care le-am adus, dacă accept desemnarea domnului Silaghi.

Dar până atunci ar fi timpul să se semneze sau să se respingă desemnarea contractului de privatizare, şi n-aş vrea să-l văd pe Silaghi, chiar aşa cum e, că devine ţapul ispăşitor al unei operaţiuni de privatizare, eventual de timpul Oltchim.”, a mai spus Traian Băsescu

Cele mai citite

Ce au în comun Donald Trump și Viktor Orban. “Nu vrem să…”

Donald Trump, fostul președinte al Americii și actual candidat pentru scaunul de la Casa Albă, a afirmat, într-un interviu, că el și Viktor Orban...

Cristi Chivu s-a despărțit de Inter Milano: „Gata, acum mergem înainte”. Ce formație ar urma să antreneze

Fostul internaţional român Cristian Chivu s-a despărțit de Inter Milano, formație la care a antrenat în ultimii șase ani la grupele de juniori, și...

Avertizare de vreme rea! 17 județe, sub cod galben de averse. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de averse în zone din 17 judeţe, valabilă până miercuri după-amiaza, şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă