Criza financiara, deja globala, a ajuns in economia reala, riscand sa se transforme intr-o criza economica de o amploare similara. Industria de automobile, care este o industrie integratoare si deci cu ramificatii extinse in economie, a recurs, in toate tarile in care opereaza, la intreruperi de productie. Sunt firme si fabrici care au suspendat productia pentru cateva zile, altele pentru cateva saptamani, in functie de evaluarile pe care le au asupra vanzarilor. Acestea s-au prabusit abrupt sub efectele scumpirii creditului, asteptata, de altfel, in conditiile crizei financiare. Exista insa companii care au recurs deja la disponibilizari de forta de munca. Principalii retaileri isi revizuiesc proiectele de extindere sau chiar se pregatesc pentru a-si restrange retelele in fata scaderii consumului. Peste tot, piata imobiliara da inapoi. Constructiile, in cel mai bun caz, stagneaza.
Investitorii de pretutindeni isi reevalueaza proiectele si amana trecerea la fapte, daca nu procedeaza chiar la renuntari. Companiile de turism se vad in fata unor cereri mult mai reduse. Iar pentru piata de publicitate se anunta vremuri grele, in conditiile in care furnizori de prima marime, precum bancile si firmele auto, isi tempereaza cheltuielile.
Ca severa criza financiara s-a transformat intr-o criza economica nu mai contesta nimeni. Singura problema in discutie este amplitudinea acesteia din urma. Aprecierile celor mai reputati economisti si analisti variaza intre a caracteriza criza drept cea mai serioasa din ultimii 25 de ani (respectiv de la recesiunea din anii ‘80) si a o considera chiar drept cea mai grava de la Marea Depresiune din anii ‘30 ai secolului trecut. Nimeni nu poate spune cu precizie daca, aflata inca la inceput in economia reala, criza nu se va extinde in toate sectoarele si nu va cuprinde toate segmentele economiei mondiale si nici cat va dura.
Cuvantul de ordine este recesiune, adica scaderea activitatii economice, cu toate consecintele acesteia si, inainte de toate, cresterea somajului. Din punctul de vedere al definitiilor clasice ale recesiunii (cel putin doua trimestre de stagnare sau dare inapoi a cresterii economice), sunt deja in criza Italia, Spania, Islanda, Irlanda, Marea Britanie, Germania. Pe muchie de cutit se afla SUA si Japonia. Marile tari emergente, in frunte cu China si India, care au impins cresterea economica mondiaa in ultimii ani, inregistreaza semnificative incetiniri. Previziunile sunt innegurate. In 2009, intreaga zona euro ar urma sa fie in recesiune. FMI vorbeste de o recesiune la nivel global. Tarile dezvoltate din Occident oricum sunt creditate cu un puls slab al activitatii economice si cu o recrudescenta a somajului. In SUA se anticipeaza cresteri ale acestuia pana la o cota de 8%, neatinsa de decenii.
Previziunile innegurate se bazeaza pe aprecierea ca, dupa cum dovedesc tendintele, criza economica ce deriva din cea financiara grupeaza cele doua motoare principale ale cresterii economice globale din ultimii anii: cheltuielile consumatorilor (ce sunt acum lovite de scumpirea creditului) si dinamismul pietelor in tarile emergente (ce este acum afectat de amanarile si reticentele investitorilor straini tot in conditiile ingreunarii finantarilor).
N-ar trebui ignorat nici impactul sincronismului ciclurilor economice in tarile dezvoltate. Atat timp cat SUA, Europa Occidentala si Japonia erau in defazaj in ciclurile economice, iesirea globala din criza era mai usoara, caci o zona se putea baza pe alta in incercarea de contracarare a recesiunii. Sincronizarea care se manifesta in perioada actuala ingreuneaza depasirea acesteia odata instalata, ceea ce poate duce la prelungirea crizei.
Profunzimea crizei este pusa in evidenta si de faptul ca tendintele recesive se manifesta in ciuda incercarii disperate a bancilor centrale din marile tari ale lumii (tari dezvoltate si tari emergente) care in mod concertat au scazut dobanda practicata pentru a incuraja creditarea si a combate astfel comprimarea activitatii economice.
Privind de undeva de la tribuna celui neimplicat direct, FMI nu se sfieste sa sugereze ca marile tari ale lumii au optat pentru crestere economica in fata inflatiei. Cu alte cuvinte, din cauza pericolului iminent al recesiunii, ar fi gata sa sacrifice stabilitatea preturilor. FMI nu se retine sa vorbeasca de generalizarea tendintelor inflationiste in lume. O recrudescenta a inflatiei ar obliga la o schimbare a macazului in politica economica, putand opri incercarile de inducere a cresterii economice inainte ca aceste incercari sa-si fi facut efectele.
Fantoma "stagflatiei" – stagnare economica si in acelasi timp inflatie din anii ‘80 – a ajuns sa bantuie din nou lumea, desi o asemenea stare se credea a fi disparut definitiv in istorie! Este considerata insa preferabila unei "deflatii", de care de asemenea se vorbeste ca amenintare, adica a unei scaderi a preturilor antrenata de prabusirea cererii in conditiile recesiunii. si toate acestea, din cauza lacomiei unor speculatori de pe pietele financiare!
