» Reprezentantii companiilor considera ca majorarea accizelor in conditii de criza afecteaza grav economia si va genera scumpiri in lant pentru aproape toate categoriile de produse.
Intr-o perioada in care companiile locale au fost greu incercate de criza financiara, o eventuala majorare a impozitelor ar putea avea consecinte dezastruoase asupra consumului, sustin specialistii. Incepand cu anul 2010, vor fi majorate preturile pentru o serie de produse de baza, precum alimente, tigari, carburanti si bauturi, ca urmare a majorarii accizelor si deprecierii monedei nationale in raport cu euro.
Analistii economici considera ca, in conditiile in care banii din imprumuturile externe vor intarzia sa apara, pe fondul neincrederii generate de turbulentele de pe scena politica romaneasca, majorarea taxelor si impozitelor ramane o modalitate la indemana pentru atragerea banilor necesari acoperirii cheltuielilor bugetare.
"Chiar daca marirea taxelor si impozitelor ar putea fi inevitabila in cursul anului viitor, consider ca masura trebuie sa fie amanata cat mai mult posibil, intrucat spirala cresterii taxelor adanceste scaderea consumului si accentueaza fenomenul de criza", a declarat analistul economic Aurelian Dochia.
Ideea este sustinuta si de reprezentantii companiilor, care considera ca o astfel de masura ar arunca economia in aer si va genera scumpiri in lant pentru aproape toate categoriile de produse. In industria alimentara, spre exemplu, majorarea accizelor pentru carburanti si energie electrica va conduce la cresterea preturilor alimentelor cu 10% pana la 15%, in conditiile in care utilitatile detin o pondere de pana la 7% din costul total de productie, ne-a declarat Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSIA).
"Situatia va fi diferita in functie de sectoarele de activitate, insa va fi afectat intreg lantul de distributie, de la producatori pana la transportatori si comercianti. In industria alimentara, 1 ianuarie 2010 vine cu modificari de preturi si datorita dependentei de materia prima din import, ca urmare a deprecierii monedei nationale in raport cu euro", a explicat Dragos Frumosu.
Pe fondul acestor scumpiri, consumul este asteptat sa scada cu circa 20% anul viitor, mai spune Frumosu. "Intr-o perioada de criza, in care economia Romaniei este la o secunda de explozie, automat masura va conduce la scaderea vanzarilor si, implicit, la inchiderea societatilor comerciale mici si la disponibilizari de personal. Efectele negative vor fi resimtite si de companiile multinationale din industria alimentara, care vor migra catre tari cu fiscalitate mai mica", precizeaza presedintele FSIA.
In schimb, producatorii de bauturi alcoolice au estimat o crestere a preturilor cu pana la 10%. "Daca acciza pentru alcool va creste cu 14,5% pe 1 ianuarie 2010, influenta asupra preturilor va fi de 5-7% pentru bauturile slab alcoolizate si intre 6 si 8% pentru celelalte categorii", ne-a declarat Romulus Dascalu, presedintele asociatiei producatorilor de bauturi alcoolice – GARANT. Insa cele mai mari scumpiri, de 34%, se vor inregistra la tigari, din cauza cresterii accizelor de la 64 la 74 euro pe mia de tigarete, la care se adauga diferenta de curs valutar de 14% fata de anul anterior.