Cei mai mulţi analişti şi economişti chestionaţi de The Money Channel (TMC) cred că economia României va stagna sau chiar va scădea în următoarele şase luni, iar în privinţa leului estimează că va fi la un nivel similar cursul euro-leu cu cel din prezent, potrivit NewsIn.
Astfel, potrivit unui sondaj de opinie realizat de The Money Channel, indicele de încredere al analiştilor şi brokerilor, calculat de The Money Channel, a scăzut puternic în august, de la 38,5 puncte în iulie la -6,2 puncte luna trecută. Temperarea puternică a opiniilor pozitive este atribuită, în mare parte, incertitudinilor de pe pieţele internaţionale, care ar putea afecta direct economia României pe diferite canale, mai ales cel al exporturilor.
Pe de altă parte, indicele care măsoară percepţia reprezentanţilor mediului de afaceri s-a îmbunătăţit uşor în august faţă de iulie. Aproximativ o treime dintre managerii, consultanţii şi oamenii de afaceri chestionaţi anticipează expansiune economică, jumătate vorbesc de stagnare şi restul de contracţie.
Divergenţa de opinie dintre analişti şi mediul economic ar putea fi pusă pe seama portofoliului unor companii, care încă mai au comenzi şi anticipează venituri în viitor. În schimb, aşteptările pesimiste ale analiştilor se bazează preponderent pe date statistice şi pe deteriorarea moralului la nivel mondial.
Concomitent cu deteriorarea aşteptărilor macroeconomice, opiniile pozitive despre leu au scăzut puternic. Astfel, două treimi din respondenţii la sondajul The Money Channel cred că, peste şase luni, cursul euro-leu va fi la un nivel similar cu cel din prezent.
La ediţia din august a indicilor The Money Channel au participat 33 de analişti, brokeri, economişti, directori, consultanţi, care au fost chestionaţi în perioada 29 august-2 septembrie.