Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală împotriva a trei ofițeri cu funcții importante în Jandarmeria Română, a anunțat, joi, DNA.
Procurorii militari au dispus începerea urmăririi penale faţă de colonelul Bogdan Enescu, în prezent împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale).
De asemenea, a început urmărirea penală față de generalul de brigadă Constantin Florea, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezent inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, pentru aceeaşi infracţiune (3 acte materiale).
În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ionuţ-Cătălin Sindile, colonel în rezervă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fost comandant al Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române. Colonelul ( r ) Sindile este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).
Potrivit procurorilor militari de la DNA, cei trei ofițeri ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi băneşti în sumă totală de 79.852 lei ca o plată a orelor suplimentare lucrate, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dispoziţie a şefului ierarhic superior şi fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate.
Colonelul Bogdan Enescu este împuternicit la conducerea Jandarmeriei Române după ce a fost șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov. “Nu mi-am luat avocat. În opinia mea sunt nevinovat. Sunt aspecte tehnice pe care le va clarifica domnul procuror de caz. Sub nicio formă demisia intră în discuție deocamdată. Sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculații”, a declarat, joi, colonelul Bogdan Enescu.