12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSe schimbă raportul de forţe în conducerea Tarom?

Se schimbă raportul de forţe în conducerea Tarom?

Membri ai Consiliului de Administraţie Tarom afirmă că trei ambasade occidentale au pus presiuni pe Ministerul Transporturilor pentru a-l menţine în funcţia de director general al Tarom pe belgianul Christian Heinzmann (foto).

Războiul purtat de câteva luni bune de directorul general Tarom, belgianul Christian Heinzmann, cu membri ai Consiliului de Administraţie al companiei aeriene (CA Tarom) s-a acutizat. Heinzmann a fost selectat la începutul anului în funcţia de manager privat al companiei prin aplicarea ordonanţei guvernării corporative a companiilor de stat a cărei realizare a fost cerută de către FMI.

Ieri Nicolae Demetriade, membru în CA, şi-a dat demisia, în timp ce bancherul Dan Pascariu, un alt membru important al CA, potrivnic lui Christian Heinzmann, urma să fie schimbat din această funcţie ieri după-amiază cu ocazia unei şedinţe a Adunării Generale a Acţionarilor de la Tarom.

Surse din cadrul companiei, apropiate celor doi, susţin că e vorba de o eliminare a acestora, ca urmare a opoziţiei lor faţă de Heinzmann. În mai multe rânduri, Dan Pascariu a spus despre Heinzmann că nu crede că acesta va face faţă provocărilor din compania aeriană ca urmare a faptului că este izolat, fiind expat. Mai mult, rezultatele financiare pozitive raportate de Christian Heinzmann ar fi doar conjuncturale. În urmă cu câteva luni Dan Pascariu a impus directorului general Tarom o scurtare a mandatului acestuia de la patru ani la un an.

Ciudat este faptul că, cel puţin până în prezent, cei doi membri CA păreau a deţine controlul în războiul dintre cele două tabere. În ajutorul membrilor ai CA sunt şi prevederile legale din ordonanţă care spun că CA numeşte şi destituie directorul general şi nu invers. Mai mult, membri din CA al unei companii nu pot fi schimbaţi după cum doreşte la un moment dat acţionarul com­paniei, statul, reprezentat în cazul nostru de către Ministerul Transporturilor.

Cum s-a întors roata?

Explicaţia securizării poziţiei lui Heinzmann constă în intervenţii ale unor diplomaţi belgieni, olandezi pe lângă Ministerul Transporturilor pentru menţinerea managerului belgian în funcţie. Potrivit declaraţiilor făcute ieri de surse oficiale ce au cerut anonimatul, diplomaţii chiar ar fi ”bătut cu pumnul în masă” pentru susţinerea lui Heinzmann. Au fost invitaţi la minister unde li s-a spus că, având în vedere presiunile ambasadorilor Belgiei, Olandei şi Marii Britanii, trebuie să-l păstreze pe domnul Heinzmann şi deoarece nu au fost de acord li s-a cerut demisia, contrar urmând să fie revocaţi”, au afirmat aceste surse . Discuţiile cu cei doi ar fi fost purtate de către Nicu Buică, secretar de stat. Acesta nu a putut fi găsit ieri la telefon pentru a confirma întâlniri avute cu diplomaţi pe tema CEO Tarom. Nici Christian Heinzmann nu a comentat ieri informaţiile. El a refuzat să răspundă întrebărilor privind o posibilă susţinere a sa la cârma Tarom de către diplomaţi occidentali prin aceea că are întâlniri derulate pe parcursul întregii zile. De-a lungul lunilor petrecute la şefia Tarom el s-a adresat în mai multe rânduri miniştrilor Transporturilor pentru a obţine susţinerea acestora deşi, legal, doar C.A. Tarom ia decizii privind mandatul directorului general. Reprezentanţi ai ministrului Transporturilor au afirmat ieri că aşteaptă o decizie a ministrului Ramona Mănescu pentru a respinge sau nu aceste acuze grave.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă