Fără a menţiona cât a vândut din acţiunile deţinute de stat la Petromidia, premierul Victor Ponta a spus ieri că România va încasa în urma tranzacţiei 200 milioane de dolari, cu promisiunea kazahilor că vor investi un miliard de dolari în rafinărie.
Guvernul României şi kazahii de la KazMunai Gaz par a fi ajuns la un acord în privinţa răscumpărării de către kazahi a acţiunilor deţinute de stat la compania petrolieră. O tranzacţie în acest sens a fost menţionată ieri de către premierul Victor Ponta, care însă nu a dat detalii suplimentare despre aceasta. Tranzacţia face obiectul unui memorandum ce urma ieri să fie aprobat de către Guvern, urmând ca în perioada următoare să fie trimis Parlamentului spre aprobare.
Mister: 200 milioane de dolari pe ce?
Potrivit premierului, statul român a vândut „o parte“ din acţiunile pe care le deţine la Rompetrol pentru 200 milioane de dolari către KazMunai Gaz. Această companie, cu o participare a statului român, va avea un fond de investiţii de un miliard de dolari, în perioada următoare, în România. „E un proiect de lege, pentru că îl trimitem la Parlament. Până la urmă, decizia finală, ca în toate marile privatizări sau marile cazuri de acest gen, trebuie să aparţină Parlamentului. Practic, vindem o parte din acţiunile statului cu 200 milioane de dolari – este peste preţul de cotaţie la bursă“, a spus Ponta. El a adăugat că a fost interesat mai puţin de preţul cu care au fost vândute acţiunile (care, oricum, este peste preţul acţiunilor la bursă) şi mai mult de continuarea investiţiilor în rafinăria de la Petromidia şi în aplicarea fondului de investiţii de un miliard de dolari.
Afacerile statului: cumpără scump, vinde ieftin
Potrivit declaraţiilor făcute Mediafax în februarie 2013 de către surse apropiate discuţiilor, kazahii doreau răscumpărarea unui pachet de 25% din acţiuni deţinut de stat, urmând ca ulterior să răscumpere şi restul acţiunilor de 20%, obţinând în final control total asupra companiei. Statul a devenit acţionar al Rompetrol în 2010, moment la care kazahii nu şi-au respectat angajamentele de plată a datoriilor istorice ale rafinăriei, cifrate la 603 milioane dolari, oferind statului, în schimbul datoriei, acţiuni. Conversia datoriei în acţiuni a fost făcută la acel moment la o valoare de 0,1118 lei pe acţiune (valoarea nominală, plus prima de emisiune).
Dacă informaţiile difuzate în februarie sunt corecte şi statul a vândul acum kazahilor 25% din acţiunile companiei (circa 11 miliarde de acţiuni), rezultă că a încasat 0,061 lei pe acţiune, adică 55% din suma la care acestea i-au fost vândute de kazahi în 2010. Cât priveşte angajamentele investiţionale ale KazMunai Gaz, istoria privatizărilor româneşti este plină de cazuri în care angajamentele investiţionale postprivatizare au fost încălcate de cei care erau anunţaţi la acel moment drept mari investitori. Slăbiciunea statului şi procesele interminabile deschise în instanţe internaţionale de investitori au făcut ca cele mai multe angajamente de investiţii să rămână doar pe hârtie.