1.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăRomânii vor construi o autostradă în Irak

Românii vor construi o autostradă în Irak

Firma de construcţii Romstrade a obţinut un contract pentru realizarea unui tronson de autostradă în Kurdistanul irakian. Reprezentanţii societăţii susţin că nu au primit nici un fel de ajutor din partea autorităţilor române, câştigarea contractului fiind rodul doar al performanţelor pe care le-a dovedit firma. Deşi Irakul se confruntă cu multe dificultăţi, procedurile de licitaţie sunt mult mai simple decât la noi, potrivit Realitatea.net.

„Procedurile în Irak sunt mai rapide, mai eficiente. Timpul de alocare a proiectului este mult mai scurt decât în România. Nu sunt tergiversări şi se aplică alte criterii. Nu întotdeauna primează preţul cel mai mic. Se face un punctaj în care are greutate foarte mare experienţa companiei, soluţiile tehnice şi calitatea materialului”, a declarat Gheorghe Răcaru, director de strategie Romstrade.

Este vorba despre un tronson de 35 kilometri, dar pentru constructorul român miza este mult mai mare. Este o zonă aflată sub atent control, iar contractele sunt încheiate cu transparenţă totală. De asemenea, contestaţiile beneficiază de soluţionări rapide. Arătând că doreşte cu adevărat rezolvarea problemelor legate de infrastructură, autorităţile irakiene au pus la punct proceduri rapide, dar şi o legislaţie ce prevede scutirea de taxe timp de zece ani a firmelor care investesc în ţară.

România are în prezent puţin peste 300 de km de autostradă. Aproximativ 200 dintre aceştia au fost construiţi după 1990, în mare, prin contracte cu firme din străinătate. Asta înseamnă că, în medie, am construit 10 km de autostradă pe an. Pentru a ajunge la pragul de 1.000 de km am mai avea aşadar nevoie de cel puţin 70 de ani.

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, spune că autostrăzile nu s-au construit din lipsă de bani.

„Construcţia de autostrăzi e o chestie financiară. Veniturile la bugetul de stat nu s-au realizat şi lipseau vreo 4 miliarde la pensii, iar salariile trebuie plătite. Autostrada Bucureşti-Ploieşti puteam să o terminam până la sfârşitul anului dacă aveam bani”, a declarat Radu Berceanu, la Realitatea TV.

Cele mai citite

Radu Drăgușin ar putea deveni cel mai bine plătit fotbalist român din istorie

Radu Drăgușin, în vârstă de 22 de ani, este pe cale să devină cel mai bine plătit fotbalist român din istorie, dacă transferul său...

Gerard Deulofeu, carieră ruinată de accidentări! Spaniolul renunță la fotbal pentru a se recupera

Gerard Deulofeu (30 de ani), unul dintre cei mai talentați jucători crescuți la celebra academie La Masia, și-a reziliat contractul cu Udinese după patru...

Curtea Supremă SUA confirmă interdicția TikTok

Curtea Supremă a SUA a validat vineri o lege care va duce la interzicerea aplicației TikTok pe teritoriul american, iar platforma ar putea să...
Ultima oră
Pe aceeași temă