Numărul tranzacţiilor realizate direct la comercianţi (la POS şi online) cu carduri Visa, în România, a crescut cu 23,6% în 2012, reprezentând 41% din totalul tranzacţiilor, au declarat marţi, într-o conferinţă de presă, oficialii Visa Europe.
„Pllăţile efectuate cu carduri Visa în România au continuat să înregistreze o creştere de două cifre, în contrast cu creşterile reduse sau negative din alte state membre UE. Cheltuielile realizate cu carduri Visa direct la comercianţi s-au majorat cu 23,5% anul trecut, ceea ce înseamnă că tot mai mulţi români înţeleg avantajele, eficienţa şi siguranţa plăţilor electronice”, spune Cătălin Creţu, director general România, Visa Europe.
Sumele cheltuite la comercianţi pe carduri Visa s-au majorat cu 23,5%. Totodată, valoarea medie a tranzacţiei la comercianţi a continuat să scadă la 36,5 euro, confirmând tendinţa de utilizare tot mai frecventă a cardurilor Visa pentru plăţi cotidiene, de valoare mai mică.
„Numărul de carduri emise sub sigla Visa în România a crescut cu 4%, la 7,1 milioane, în principal datorită extinderii portofoliului de carduri de business. Cardurile pentru companii au înregistrat creşteri de două cifre pe toţi indicatorii: valoarea tranzacţiilor s-a majorat cu 28,6%, la 3,6 miliarde euro, susţinută de plăţile la comercianţi (+31,9%)”, au mai spus reprezentanţii Visa.
Potrivit acestora, deţinătorii de carduri îşi folosesc cardurile mai des pentru a plăti la comercianţi, fără comision.
Plus de 20%
Atât volumul, cât şi numărul tranzacţiilor realizate cu carduri de debit Visa direct la comercianţi au crescut cu peste 20% în 2012. De asemenea, evoluţia solidă a portofoliului de carduri de credit indică faptul că românii îşi folosesc tot mai des cardurile de credit pentru plăţi zilnice, de valoare mai mică (valoarea medie a tranzacţiei la comercianţi a scăzut cu 5,8%). Valoarea totală tranzacţionată cu cardul la comercianţi s-a majorat cu aproximativ 32%, iar numărul tranzacţiilor a urcat cu 40%.
„Cardurile de business reprezintă cel mai dinamic segment din portofoliul Visa. Valoarea plăţilor realizate de companii cu cardul s-a majorat cu aproape o treime în 2012, iar numărul cardurilor de business a crescut constant în ultimii doi ani cu aproximativ 19%, ceea ce arată o preocupare tot mai mare privind controlul intern al costurilor şi contribuie la diminuarea pierderilor generate de economia subterană”, a explicat Creţu.
În 2013, Visa Europe va continua să încurajeze utilizarea frecventă a cardurilor şi să extindă reţeaua de acceptare în România, în special la IMM-uri, comercianţi online şi în sectorul public, unde plăţile electronice contribuie la o mai eficientă colectare a taxelor şi,prin urmare, la creşterea veniturilor la buget.
Cine este Visa
Visa Europe este o companie de plăţi deţinută şi operată de către băncile membre şi de către alţi furnizori de servicii de plăţi din 36 de ţări din Europa. Visa Europe gestionează volume mari şi costuri reduse pentru furnizarea de servicii companiilor membre. Profitul este reinvestit în vederea susţinerii capitalului şi rezervelor. În ultimii şase ani, Visa Europe a investit peste 1 miliard de euro în tehnologii noi şi infrastructură.
În Europa există 466 milioane de carduri Visa şi 1 euro din fiecare 6,75 euro cheltuiţi este pe un card Visa. Segmentul cardurilor de debit reprezintă aproape 80% din portofoliul Visa şi cheltuielile efectuate cu carduri de debit Visa în Europa au depăşit 1.000 de miliarde euro (1.020 miliarde euro) în anul financiar 2012 (octombrie 2011-septembrie 2012). Cheltuielile online efectuate cu carduri Visa în Europa în 2012 au depăşit în premieră 200 miliarde euro (202 miliarde euro), reprezentând peste 20% din tranzacţiile procesate de Visa Europe.
Clienţii BCR se mută pe internet
Clienţii retail ai Băncii Comerciale Române (BCR) au efectuat tranzacţii prin internet şi telefon de peste 20 de miliarde de lei, în anul 2012, cu aproape 30% mai mult decât în anul anterior, conform datelor anunţate marţi de BCR. Cele 20 miliarde de lei tranzacţionate prin Click 24 Banking şi Alo 24 Banking au fost efectuate în aproximativ 6 milioane de transferuri iar peste 85% din ele au fost transferuri intra şi interbancare în moneda naţională. 15% au fost transferuri în valută.
„Ne aşteptăm că şi anul 2013 să susţină trendul crescător pe care l-am înregistrat anul trecut, mai ales că în ultimul trimestru am oferit clienţilor noştri multiple modalităţi de tranzacţionare la distanţă şi am facilitat accesul acestora la produsele bancare deţinute: acces mai facil la serviciile de internet şi phone banking, noi servicii de tip mobile banking”, a declarat Bogdan Marin, director executiv Canale Retail BCR.
Deşi în structura numărului de tranzacţii, între clienţii persoane fizice şi clienţii Micro nu există foarte mari diferenţe, microîntreprinderile rulează peste 85%, adică 18,4 miliarde de lei, din sumele tranzacţionate prin internet şi telefon.
Boom pe zona PFA
Cele mai mari creşteri anuale (2012 faţă de 2011) ale sumelor tranzacţionate prin internet şi telefon au fost înregistrate de către clienţii Persoane Fizice Autorizate. Astfel, aceştia au efectuat anul trecut tranzacţii intra şi interbancare, în lei şi valută, în creştere cu peste 35%, faţă de anul anterior. Pe următorul loc se situează clienţii Micro, care au tranzacţionat în 2012 sume cu 30% mai mari decât în 2011. Sumele tranzacţionate de către clienţii persoane fizice au crescut cu peste 8% în 2012 faţă de 2011.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil.
BCR este banca lider în România după valoarea activelor (peste 16 miliarde de euro), după numărul de clienţi şi pe segmentele de economisire şi creditare. BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 41 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 622 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este lider pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.400 de bancomate şi POS – 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Aproximativ 50.000 de angajaţi deservesc 17 milioane de clienţi în cadrul a 3.100 de filiale din 8 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La 30 septembrie 2012, Erste Group deţinea active totale în valoare de 217,0 miliarde euro, înregistrând un profit operaţional de 2,618 miliarde euro şi un raport cost/venituri de 51,9%.