27.8 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânii cumpără puţină carne de miel

Românii cumpără puţină carne de miel

Cererea pentru carnea de miel scade de la an la an, din cauza puterii reduse de cumpărare a românilor, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, informează Agerpres.

Cu toate acestea, oferta crescătorilor autohtoni pentru Paşte va fi de circa 3 milioane de miei şi iezi în acest an, iar preţul, cu circa 20% mai mare decât anul trecut.

Avem, la ora actuală, o ofertă serioasă şi absolut normală de carne de miel pe piaţa românească. Nu există o criză de ofertă, chiar dacă cererea depinde foarte mult de situaţia economică şi de puterea de cumpărare a românilor. Nu îl pot obliga pe producătorul agricol să se sacrifice, pentru că nu merge bine economia în anumite sectoare. Nu cred că producătorul este vinovat de ceea ce înseamnă costul vieţii în România, deoarece şi el suportă nişte costuri mari de producţie”, a declarat ministrul Agriculturii.

Acesta consideră că preţul cărnii de miel în această perioadă este diferit de la o zonă la alta şi depinde şi de momentul în care este cumpărată carnea de miel.

Dacă anul trecut, la producător, carnea de miel în carcasă avea un preţ de 15,1 lei pe kilogram, anul acesta acesta este cu 30 de procente mai ridicat, din cauza costului ridicat al furajelor. Potrivit datelor MADR, costul de producţie a ajuns în 2011 la 210 lei /cap, la o greutate de 21 kg viu, ceea ce a condus la un preţ de producător de 20 lei/kg carne carcasă, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când s-a înregistrat un preţ de 15,1 lei/kg carne carcasă, explică Agerpres.

De asemenea, pentru mieii în viu, preţurile au crescut cu circa 18-20 de procente în 2011, de la 8,5-9 lei anul trecut, la 11 lei pe kilogram anul acesta, unii ciobani fiind hotărâţi să nu lase preţul mai jos de 15 lei pe kg în viu şi 25 de lei pe kg în carcasă, cât reprezintă de altfel preţul obţinut la export, respectiv între 5-7 euro/kg.

Ministrul Agriculturii consideră că exportul de miei româneşti pe piaţa internaţională este un lucru bun, în această perioadă, mai ales că sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor a fost unul performant în 2010.

Pe de altă parte, preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, a menţionat că exportul de ovine înregistrează o cădere semnificativă din cauza preţurilor mari practicate de crescătorii români, mulţi clienţi din ţări precum Franţa sau Grecia considerând că preţurile sunt mult prea ridicate. Anual, ajungeau pe piaţa externă în jur de 2,5-3 milioane de capete de ovine, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în 2010, exportul de ovine şi caprine vii a ocupat un loc fruntaş în balanţa comercială a României, totalizând 44.742 tone, cu încasări de peste 86,6 milioane euro. În ceea ce priveşte vânzările pe piaţa internaţională de carne de miel proaspătă sau refrigerată, Iordania, Italia, Croaţia şi Grecia au fost principalele ţări care au cumpărat de pe piaţa autohtonă, încasările totalizând circa 15 milioane de euro în 2011 numai din aceste ţări. În schimb, cele mai mari importuri de carne de miel, în 2010, au provenit din Australia, Germania sau Franţa, dar în cantităţi de câteva ori mai mici decât exporturile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă