19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomania, tinta marilor producatori de ciment

Romania, tinta marilor producatori de ciment

» Marii jucatori de pe piata productiei de ciment, Lafarge si Holcim, au anuntat investitii totalizand 220 milioane euro.

» Interesul investitorilor e stimulat de expansiunea constructiilor si de proiectele de infrastructura rutiera.

Cei mai mari producatori de ciment la nivel mondial afiseaza un interes crescand in piata romaneasca, stimulati de cresterea accelerata a lucrarilor in constructii si de proiectele viitoare de infrastructura rutiera pentru care Romania dispune si de bani europeni.

De altfel, constructiile romanesti au afisat cel mai ridicat ritm de crestere din Uniunea Europeana, potrivit datelor Eurostat. Lafarge intentioneaza sa investeasca 100 milioane euro in constructia unei fabrici in Gorj, potrivit surselor agentiei Mediafax. Fabrica va utiliza ca materie prima reziduurile rezultate in urma desulfurarii de la Complexul Energetic Turceni, materie prima ce poate fi utilizata pentru producerea de gips sintetic. Termenul final de constructie pentru noua fabrica Lafarge este anul 2010, potrivit surselor citate.

Acest flux de investitii in sectorul de constructii este motivat de oferta relativ redusa fata de cererea foarte mare de pe piata romaneasca. "Toate societatile din cadrul grupului se afla intr-un proces de dezvoltare, iar compania studiaza toate oportunitatile existente pentru a realiza acest lucru si pentru a sustine cresterea cererii de materiale de constructii", au declarat reprezentantii Lafarge.

Ca raspuns la cererea pietei romanesti, Holcim a anuntat deja finalizarea unei investitii de 120 milioane euro, realizata pentru marirea capacitatii de productie in Romania. Efectul imediat a fost  resimtit in piata financiara, unde actiunile celui de al doilea producator de ciment la nivel mondial au crescut cu 0,6%, pana la 78,75 franci elvetieni, la bursa din Zurich.

Cele doua companii vor investi in acest an 220 milioane euro, intr-o piata in care constructiile au crescut cu 31,5 %, fiind urmata de Bulgaria si Polonia, cu un avans de 16,3% fiecare, potrivit Eurostat. Cu o piata de desfacere care creste intr-un ritm atat de alert, producatorii de ciment fac tot posibilul pentru a tine pasul cu tendintele actuale.

"Datorita unei cereri importante pentru spatii de locuit si lucrari de infrastructura, piata din Romania necesita mai mult ciment. In calitate de producator de ciment, noi facem tot posibilul pentru a satisface nevoile de pe piata prin investitii continue in modernizarea fabricilor noastre de ciment pentru a creste capacitatea de productie", ne-a declarat Markus Wirth, directorul general Holcim Romania.

Pentru antreprenorii autohtoni, care au decis de multe ori sa opteze pentru importurile de la vecini, din cauza ofertei insuficiente sau a pretului prea mare, investitiile producatorilor de ciment vin ca o veste imbucuratoare. "Pretul mai mic si certificarile de care beneficiaza materiile prime din afara sunt motive intemeiate sa aducem ciment de acolo. In ceea ce priveste investitiile celor de la Lafarge sau Holcim, nu pot sa spun decat ca este foarte bine, avand in vedere lipsa vizibila de pe piata romaneasca", ne-a spus Valentin Dotorov, director in cadrul Iridex.

CONSECINTE

Lideri

Romania se mentine in continuare pe pozitia dominanta in sectorul constructiilor din UE, pe care a urcat in lunile aprilie si martie. Ritmurile anuale de crestere ale pietei romanesti de constructii au fost de 30%, respectiv 32,5%. In contrast, cele mai mari scaderi anuale au avut loc in Spania, Portugalia si Cehia, cu reduceri de 10,8%, 6,8% si, respectiv, 2,1%, potrivit datelor Eurostat. Analistii spun ca economia romaneasca a crescut cu 8,2% in primul trimestru, mai ales datorita avansului constructiilor. "Constructiile sunt acum principalul furnizor de bani in PIB", declara ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă