3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, paradisul păcănelelor

România, paradisul păcănelelor

Veniturile obţinute din jocuri de noroc tip slot-machine (“păcănele”), videoloterie, pariuri în cotă fixă, jocuri de noroc online nu vor mai fi impozitate de Guvern, cu argumentul că nu se pot determina exact câştigurile. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă aflată pe masa Guvernului, proiectul find obţinut de Mediafax. În prezent, codul fiscal nu face discriminări între diferitele tipuri de jocuri de noroc, câştigurile mai mari de 600 lei (suma neimpozabilă) fiind taxate cu 25%. De unde apare problema?

“E destul de dificil ca organizatorul jocului de păcănele să calculeze exact valoarea impozitului. Acesta nu ştie dacă participantul pleacă acasă după ce ridică un câştig şi va trebui ca la fiecare operaţiune de acest tip să se introducă în soft valoarea câştigului, suma neimpozabilă, impozitul rezultat, urmând ca la finalul zilei să se facă o regularizare (se însumează valoarea tuturor câştigurilor, se scade suma neimpozabilă, se determină impozitul şi se scade din acesta valoarea deja achitată). Nu e simplu, mai ales când se fac zeci de operaţiuni”, spune consultantul fiscal Dan Schwartz.

Citeşte şi: Statul nu va mai impozita veniturile din jocuri de noroc

Ca să evite aceste calcule complicate pentru… softurile organizatorilor, statul s-a decis să nu mai impoziteze deloc câştigurile de la jocurile de noroc enumerate mai sus, deşi ar fi fost mai simplu să elimine suma neimpozabilă astfel încât orice câştig să fie taxat prin reţinere la sursă fără nici un alt calcul suplimentar.

Să sperăm că nu este o lege cu dedicaţie aici – în cazul în care un stat ar avea trecută în convenţia de evitare a dublei impuneri cu statul român şi câştigurile din jocuri de noroc (amatorii de poker online au început să fie prigoniţi) cetăţenii săi nu ar mai achita nimic pentru câştigurile din România. Conform documentului, “eventualele” reduceri ale veniturilor bugetare rezultate din neimpozitarea acestor venituri urmează să fie compensate cu încasările “provenite din modificarea taxelor”, impactul financiar asupra bugetului de stat fiind estimat per total ca pozitiv, cu un plus de 34,2 milioane lei.

25% era impozitul pe câştigurile din jocuri de noroc.

Cele mai citite

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Guvernul Ciolacu 2 a depus jurământul. A fost votat în Parlament cu 240 voturi pentru și 143 împotrivă

Membrii Guvernului Ciolacu 2 s-au prezentat la Palatul Cotroceni, luni seara, pentru depunerea jurământului de învestitură. Tot luni, Parlamentul a votat pentru învestirea Guvernului Ciolacu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă