13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, din nou decretată ţară problematică

România, din nou decretată ţară problematică

România se află pe primele locuri în Europa şi în lume în ceea ce priveşte corupţia, problemele economice, ale sistemului de sănătate şi de educaţie, potrivit unor studii realizate de diverse publicaţii şi organizaţii internaţionale, citate de site-ul spunesitu.ro, informează NewsIn.

Potrivit topului, întocmit de site-ul spunesitu.ro, afiliat Fundaţiei Horia Rusu, un raport al Fondului Monetar Internaţional plasează România pe ultimul loc în ceea ce priveşte nivelul de trai în UE, cu un PIB per cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, mai mic cu 6 la sută faţă de 2008. România a fost surclasată astfel şi de Bulgaria, raportul FMI preconizând ca decalajul dintre PIB-urile celor două ţări se va accentua până în 2015.

În ceea ce priveşte riscul de faliment, România este plasată pe al optulea loc la nivel mondial şi al treilea la nivel european, potrivit companiei de monitorizare a pieţei financiare Credit Market Analysis. Pe primele locuri ale acestui top se situează Venezuela, Grecia, Argentina, Pakistan, Ucraina, Emiratul Dubai şi Irak.

Un studiu realizat de Newsweek Magazine al “celor mai bune 100 de state” poziţionează România pe ultimul loc la nivel european, şi 39 în lume, fiind luate în calcul criterii ce ţin de educaţie, asistenţă medicală, calitatea vieţii, dinamismul economic şi mediul politic. România se află şi pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte încrederea în economie, potrivit topului spunesitu.ro.

În privinţa taxelor, România se află şi pe primul loc în UE la creşterea TVA în ultimii cinci ani. Inflaţia este un alt indice unde ţara noastră se poziţionează prost, potrivit unui studiu Eurostat, care arată că România se află pe primul loc la inflaţia anuală în UE. Nu în ultimul rând, România se află pe ultimul loc şi în privinţa veniturilor totale ale bugetului general consolidat.

În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, România se află pe primul loc la rata mortalităţii infantile din Europa, dar şi la numărul de cazuri de TBC, potrivit statisticilor UE. Decesele cauzate de infarctul miocardic acut provoacă în România cele mai multe decese din Europa, potrivit unor date prezentate la Congresul Naţional de Cardiologie. Nu în ultimul rând, România se situează pe ultimul loc ca număr de medici pe mia de locuitori. În privinţa educaţiei, România se situează pe primul loc în Europa la abandonul şcolar, potrivit UNICEF, dar şi în ceea ce priveşte violenţa în şcoli.

La capitolul infracţiuni, un top organizat de Transparency International plasează România pe primul loc laa corupţie printre statele UE. În Spania românii se află pe primul în ceea ce priveşte spargerile de locuinţe, potrivit Ministerului de Interne spaniol.

Un studiu al Autorităţii naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din România arată că românii sunt cetăţenii europeni cu unul dintre cele mai mari deficite de cunoaştere ştiinţifică, 42% dintre aceştia crezând că Soarele se învârte în jurul Pământului. Mai mult, potrivit aceluiaşi studiu, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte superstiţiile, asfel încât o proporţie de 22% dintre români considerau, în 2005, că horoscopul este «foarte ştiinţific», aceasta fiind cea mai ridicată rată din ţările europene, după Cipru.

În final, conform clasamentului Press Freedom Index 2010, realizat de Reporters sans Frontieres, România se află pe locul 52 în ceea ce priveşte libertatea presei, la egalitate cu Insulele Maldive. România a coborât în 2010 două locuri, de pe 50 pe 52.

Cele mai citite

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Grecia, la picioarele lui Răzvan Lucescu! Antrenorul român a cucerit un nou titlu cu PAOK Salonic

Formația PAOK Salonic, pregătită de antrenorul român Răzvan Lucescu, s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul rivalei locale Aris și a câștigat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă