21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăReţeaua naţională de gaz se extinde cu ajutorul operatorilor privaţi. Investiţie de...

Reţeaua naţională de gaz se extinde cu ajutorul operatorilor privaţi. Investiţie de 7 milioane euro în Prahova

Compania Megaconstruct SA, unul din cei aproximativ 40 de operatori naţionali ce livrează gaze naturale, va investi până în 2015 7 milioane de euro în realizarea unei reţele noi la care se vor racorda 22.000 de imobile din Prahova, conform contractului de concesiune semnat de această fimă cu Ministerul Economiei.

Cu începere din 2000, reţeaua naţională de gaz s-a extins în mod continuu, nu atât în urma investiţiilor efectuate de stat, cât datorită implicării sectorului privat. Astfel de contracte prevăd efectuarea investiţiei de către operatorii privaţi din resurse financiare proprii. Aceştia îşi recuperează uterior investiţia prin livrarea de gaz persoanelor fizice sau juridice racordate, la preţurile reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei.

Investiţia inaugurată ieri în Prahova de către preşedintele Consiliul Judeţean, Mircea Cosma, şi la care a cărei inaugurare au participat parlamentari şi primari locali, va fi recuperată în 5-7 ani, estimează Cătălin Ivan, director general al firmei Megaconstruct. Intr-o primă etapă vor fi racordate 8.300 de imobile din localităţile Şirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota, pe baza unei investiţii de 2,5 milioane euro. Lungimea totală a reţelei cuprinse în această primă etapă va fi de 68 kilometri. Conductele vor fi realizate din PEHD (polietilenă de înaltă densitate) a căror pereţi au o grosime ce ajunge la peste 2 centimetri. Acestea vor fi îngropate sub limita de îngheţ a solului. „Durata de viaţă a acestora este de 50 de ani, cel puţin dublă faţă de cele din oţel”, au explicat specialiştii. 

Conductele sunt fabricate în Olanda şi România, au o lungime individuală de 12 metri şi sunt sudate cap la cap cu ajutorul unor echipamente speciale. Diametrul nominal al acestora va fi de până la 25 de centimetri.

Lucrările încheiate până în 2015

Intr-o a doua etapă care începe în acest an şi se va încheia în 2015, Megaconstruct va extinde reţeaua în localităţile Balta Doamnei, Drăgăneşti, Gherghiţa, Dumbrava, Olari şi Puchenii Mari, necesarul investiţiei fiind de 4,82 milioane euro. Aici vor fi cuprinse 13.411 imobile, iar lungimea reţelei în acest caz va fi de 68 de kilometri.

Prahova va avea 80% din localităţi racordate

Demararea proiectului a avut loc cu întârziere ca urmare a disputelor dintre primarii de diferite culori politice, a declarat preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma. „Lipsa de coeziune politică a primarilor dar şi lipsă de încredere, fenomen apărut în România după 1990, au creat greutăţi unor astfel de proiecte care au demarat cu întârziere”, a spus el.

Alimentarea unor localităţi cu gaz a devenit absolut necesară deoarece în acestea s-au deschis parcuri industriale ce au nevoie de utilităţi.

„Azi începem alimentarea a 10 localităţi de câmpie, rămase cele mai mult în urmă. La Şirna (localitate unde ieri a avut loc inaugurarea lucrărilor – n.r.) au apărut primele ferme ce aşteaptă să proceseze laptele. Au fost aduse animale cu randament mare care pasc şi aşteaptă apariţia fabricii de lapte ce are nevoie de instalaţii de abur pentru sterilizare”, spune Cosma.

Potrivit lui, după ce Megaconstruct SA va finaliza proiectul, judeţul Prahova va avea 76 de localităţi racordate, dublul faţă de numărul din 2000. Ulterior se vor adăuga încă 14 localităţi care vor ridica procentajul celor racordate la 83% pe tot judeţul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă