25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăReducerea TVA la carne, fructe şi legume aşteapta după evaluarea efectelor acestei...

Reducerea TVA la carne, fructe şi legume aşteapta după evaluarea efectelor acestei măsuri la pâine

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că TVA de 9% din domeniul panificaţiei ar putea fi aplicat, din 2014, şi în sectorul cărnii, fructelor şi legumele. Constantin a susţinut că măsura reducerii TVA de la 24% la 9% va fi luată după evaluarea efectului reducerii TVA la pâine.

„Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicaţiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicaţii pentru că există acea neîncredere odată cu reducerea TVA. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României, a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi. După o perioadă, să zicem un an, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat. Dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem TVA şi la alte produse”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Mediafax.

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu a anunţat săptămâna trecută că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii, unde evaziunea a crescut de la majorarea taxei la 24%. Datele prezentate de acesta arată că evaziunea pe TVA în domeniul cărnii şi produselor din carne a fost, în 2011, de 230 milioane de euro.

La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă