-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"Solicitarile exportatorilor romani nu sunt orientate spre scheme moderne"

"Solicitarile exportatorilor romani nu sunt orientate spre scheme moderne”

– Care este rolul Eximbank pe piata romaneasca?
Banca de Export Import a Romaniei Eximbank a fost infiintata in anul 1992 avand ca obiectiv sustinerea exporturilor romanesti prin instrumente specifice. Oferind finantari, asigurari si garantii specifice operatiunilor de export, Eximbank a urmarit intarirea pozitiei financiare a exportatorilor, cresterea increderii in potentialul propriu pentru mentinerea pe pietele actuale, precum si patrunderea in conditii de siguranta pe noi piete de desfacere. In acest mod, Eximbank a actionat ca o institutie tip EXPORT CREDIT AGENCY (ECA). In functie de anumite considerente, denumirea institutiei este una sau alta. De remarcat este faptul ca, in general, in tarile in curs de dezvoltare, care sustin o politica agresiva de expansiune economica, functioneaza institutii financiare organizate in mod similar cu Eximbank Romania.
– Asemenea banci functioneaza si in economii puternice?
In intreaga lume exista institutii financiare care ofera credite, asigu-rari si garantii in numele si contul statului firmelor de export din tara respectiva, care doresc sa faca afaceri in strainatate, in special in tari sau pe piete in dezvoltare, cu risc financiar si politic mai ridicat. Majoritatea natiunilor industrializate au o astfel de institutie care actioneaza pentru expansiunea exporturilor nationale. In tarile in curs de dezvoltare, acestor institutii li se confera si rolul de sustinator al mediului intern de afaceri, sprijinind firmele sa atinga nivelul de performanta cerut de o piata din ce in ce mai globalizata.
Aceasta latura este cu atat mai evidenta in cazul tarilor in curs de aderare la Uniunea Europeana, intrucat reglementarile comunitare se refera la asigurarea conditiilor necesare pentru dezvoltarea unor agenti economici puternici, care sa poata face fata concurentei unei piete libere. Ca atare, rolul institutiilor de tip ECA, ca agent al statului, este de a sustine activitatea intreprinzatorilor nu prin subventii de pret, ci prin metode si instrumente care sa conduca la cresterea competitivitatii si productivitatii acestora.
– In cursul anului trecut s-a vorbit intens de necesitatea majorarii capitalului Eximbank. In ce conditii s-a produs acest lucru?
In contextul apropiatei aderari a tarii noastre la Uniunea Europeana, Eximbank SA isi pastreaza atributul de sustinator al exporturilor, primind si misiunea de a sprijini dez-voltarea regionala, sectoriala si a IMM-urilor. Astfel, in luna noiembrie a anului trecut a fost modificata legea de organizare si functionare a institutiei noastre, largindu-se totodata sfera de activitate cu orientare spre domenii prioritare cuprinse in politica economica a Guvernului Romaniei. In scopul indeplinirii misiunii conferite EXIMBANK de sustinere a acestor domenii de activitate, Guvernul a decis majorarea capitalului social al bancii, acesta ajungand la suma de 758,75 milioane lei. Infuzia de capital realizata se plaseaza treptat in credite, iar sumele temporar disponibile sunt depozitate in conturi la Banca Nationala a Romaniei, astfel valoarea lor sporeste cu dobanda primita, multiplicand potentialul de finantare. Acest tip de plasament este o practica normala a oricarei societati comerciale, cu atat mai mult a unei banci.
Incepand din acest an, Eximbank se implica in finantarea si garantarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, a utilitatilor publice, in sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii.
– Produsele Eximbank se adreseaza doar marilor companii?
Este recunoscuta si apreciata importanta sectorului IMM ca baza pentru dezvoltarea economiei moderne, dinamice, bazate pe cunoastere. Experienta Uniunii Europene demonstreaza clar ca sectorul IMM are o contributie substantiala la realizarea si cresterea produsului intern brut, crearea de noi locuri de munca si stimularea exporturilor. IMM-urile au abilitatea de a raspunde in mod flexibil pe piete puternic concurentiale si de adaptare la schimbarile structurale ale economiei globale.
Pornind de la necesitatea sustinerii financiare a acestor domenii, EximbankÊ si-a largit portofoliul de produse si servicii astfel incat sa satisfaca cerintele exportatorilor, dar si ale companiilor care actioneaza pe piata interna si care pot orienta o parte din productie catre export. Avem permanent in vedere accesibilitatea produselor noastre din punctul de vedere al pretului si al conditiilor de acordare, respectand in acelasi timp mediul concurential si reglementarile care il protejeaza.
– Care sunt, concret, schemele de sustinere a exportatorilor?
In ceea ce priveste mecanismele de sustinere a exporturilor trebuie subliniat faptul ca, pe de o parte, solicitarile exportatorilor romani nu sunt inca orientate spre utilizarea unor scheme sau instrumente moderne si sofisticate, care functioneaza de multa vreme in tari dezvoltate (printre care si in tarile membre ale Uniunii Europene), iar pe de alta parte ca au intervenit modificari impuse de reglementarile Consiliului Concurentei in domeniul ajutoarelor de stat, reglementari care au preluat rigorile legislatiei Uniunii Europene.
In ceea ce priveste primul aspect mentionat, putem arata ca Eximbank a pus in practica, in urma cu patru ani, un produs de finantare mai rar utilizat, si anume creditul cumparator, prin acordarea unei linii de credit cumparator catre Banca de Comert Exterior din Federatia Rusa (VneshtorgBank) pentru sustinerea exporturilor romanesti in aceasta tara. Desi promovarea acestei linii de credit a fost intens mediatizata de Eximbank prin intermediul intalnirilor cu exportatorii, prin campanii de comunicare in mass-media si prin investitiile in deschiderea unei reprezentante Eximbank la Moscova, linia a ramas neutilizata. Aceasta se datoreaza in principal competitiei puternice dintre cei dispusi sa livreze pe aceasta piata, dar si neimplicarii la nivelul asteptat a bancii ruse si imposibilitatii gasirii de importatori interesati de finantare din linia de credit respectiva. Chiar daca incercarea de utilizare a acestui mecanism nu a avut efectele scontate, experienta altor tari arata ca acest tip de produs poate functiona in mod avantajos atat pentru exportatori, cat si pentru partenerii lor externi.
– Care este situatia bonificatiilor de dobanda acordate exportatorilor?
Referitor la reglementarile interne si comunitare cu privire la ajutoarele de stat, mentionam ca bonificatiile de dobanda si alte instrumente oferite de Eximbank exportatorilor pana la jumatatea anului 2005 au fost considerate de catre Consiliul Concurentei ca fiind ajutoare de stat nepermise si nu se mai acorda in prezent. Si in alte tari retragerea unor asemenea subventii a produs nemultumiri in randul exportatorilor. Din pacate, aceasta aliniere la legislatia Uniunii Europene s-a suprapus peste influenta negativa asupra activitatii exportatorilor rezultata din aprecierea monedei nationale. Dorim sa aratam ca si alte tari au traversat perioade in care evolutia cursului de schimb parea sa nu sustina o dinamica pozitiva a exporturilor, dar rezultatul a fost altul. De exemplu, in Germania, in conditiile in care moneda europeana s-a apreciat fata de dolarul american cu aproximativ 30% in perioada 2002-2004, exporturile au crescut constant, iar Germania a fost cel mai mare exportator mondial trei ani consecutiv. Acest lucru poate fi explicat prin puterea de mobilizare a altor resurse cu influenta favorabila asupra exportului, de exemplu investitiile in tehnologie si alegerea pietelor profitabile de desfacere.
– Cu ce vor fi inlocuite aceste forme de sprijin interzise de autoritatea de Concurenta?
In prezent institutia noastra a identificat solutii alternative privind elaborarea unor noi mecanisme care sa sprijine activitatea exportatorilor si care sa fie totodata in concordanta cu directivele Uniunii Europene si cu prevederile acordului OECD privind sustinerea oficiala a creditelor de export pe termen mediu si lung. Astfel exportatorii romani vor fi sustinuti in conditii similare cu competitorii lor din Uniunea Europeana si Romania nu va putea fi acuzata de aplicarea unor practici neloiale in domeniul concurentei.
Oferta de produse si servicii a Eximbank are in vedere adaptarea la cerintele concrete ale clientilor, vizand satisfacerea exigentelor inerente pentru activitatea de comert exterior. Clientii doresc produse si servicii eficiente, competitive, personalizate si disponibile din punctul de vedere al canalelor de distributie. Preocupata permanent de satisfacerea nevoilor clientilor sai actuali si de atragerea de noi clienti, Eximbank adopta o politica orientata spre client si calitate.

Daniel Popa
Daniel Popa
Daniel Popa, sef departament Corespondenti
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă