9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPULS IMOBILIAR: Majoritatea clienţilor Impact întâi închiriază o locuinţă şi apoi...

PULS IMOBILIAR: Majoritatea clienţilor Impact întâi închiriază o locuinţă şi apoi o cumpără

De la începutul anului şi până la începutul lunii octombrie, Impact SA a tranzacţionat 117 case şi apartamente, în condiţiile în care în 2010 a semnat contracte pentru 118 locuinţe, în total. Mai multe ca anul trecut.

„În urma analizei contractelor semnate de Impact putem observa o nouă orientare a clienţilor către investiţii mai reduse (preferinţa către contracte de închiriere cu opţiune de cumpărare precum şi pentru investiţii în două etape – achiziţia de teren, urmată de construirea unei case independente), cauzată de condiţiile economice actuale, mai dificile. Mai exact, dintre cele 117 contracte pentru locuinţe semnate,  53% sunt contracte de închiriere, iar 47% sunt contracte de vânzare-cumpărare„, se arată într-un comunicat al companiei.

Vara se pare că a dat roade, conform bilanţului,  ţinând cont că la începutul lunii iunie Impact SA vânduse 64 locuinţe, aşa cum am prezentat la acea dată.

Pe viitor, compania Impact îşi schimbă şi strategia, având ca principală preocupare valorificarea activelor, care constau în terenuri şi construcţii evaluatepeste 145 milioane lei)  prin vânzare, închiriere sau parteneriate pe proiect. Acest lucru se va face fie prin vânzare sau închiriere, fie prin găsirea unor parteneri de investiţii.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Horoscop 21 decembrie 2024. Provocări și oportunități

Horoscop 21 decembrie 2024. Ziua aceasta evidențiază diverse provocări și oportunități pentru fiecare zodie. Fiecare semn zodiacal este încurajat să reflecteze asupra vieții personale și...
Ultima oră
Pe aceeași temă