16.1 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProfitul BCR s-a dublat in 2008 la nivelul-record de doua miliarde lei

Profitul BCR s-a dublat in 2008 la nivelul-record de doua miliarde lei

» Erste spune ca 2009 nu este anul in care sa listeze BCR.

» Creditele neperformante si-au marit ponderea la 3,2% din total imprumuturi.

Grupul BCR a incheiat anul trecut cu un profit net istoric, de 2,03 miliarde lei (541 milioane euro), de 2,2 ori mai mare decat in 2007, sustinut de vanzarea participatiilor la Asiban, Banca Italo-Romena si activitatilor de asigurari. Excluzand aceste venituri exceptionale, profitul net a fost de 1,29 miliarde lei (349 milioane euro). Astfel, BCR este a doua companie de pe plan local care, alaturi de BRD, obtine un profit mai mare decat cel al Petrom, cea mai mare companie din Romania.
"Performanta la nivelul activitatilor de baza s-a imbunatatit semnificativ ca urmare a finalizarii programului de dezvoltare si integrare in Erste Group. Astfel ca BCR are o situatie foarte buna care ii permite sa raspunda in mod corespunzator provocarilor generate de climatul operational atat de diferit din aceasta perioada", a declarat Dominic Bruynseels, presedintele executiv al BCR.

Activele totale ale grupului BCR au avansat cu 9%, pana la 69,1 miliarde lei, dar in echivalent euro acestea au suferit o usoara scadere, la 17,17 miliarde euro.
Profitul operational a urcat cu 89%, la 2,47 miliarde lei (668,5 milioane euro), sustinut de diminuarea cu 1,4% a cheltuielilor administrative generale si de o crestere consistenta (cu 37%) a veniturilor operationale.
Raportul cost/venituri s-a imbunatatit semnificativ, de la 57,5% la 41,4%, iar rentabilitatea capitalului propriu a crescut de la 20,6% la 38,2%.
Veniturile nete din dobanzi au urcat cu 55%, la 3 miliarde lei (823 milioane euro), iar cele din comisioane au avansat cu 6,7%, la 915 milioane lei (248 milioane euro).

Totodata, BCR a majorat de 3,8 ori provizioanele de risc, pana la 628,6 milioane lei, pe fondul deteriorarii mediului macroeconomic si al abordarii conservatoare a managementului riscului. "Intentia noastra este sa facem tot ce e posibil pentru a-i sustine pe clientii nostri in depasirea acestei perioade dificile", a spus Bruynseels.
La nivelul bancii, pe standarde internationale (IFRS) portofoliul de credite acordate clientilor a crescut cu 22%, la peste 45 miliarde lei (11,2 miliarde euro), din care 48% reprezinta creditele in lei. Depozitele de la clienti au avansat cu 10,2%, la 33,35 miliarde lei (8,3 miliarde euro). In 2008, BCR si-a extins reteaua teritoriala cu 79 de agentii noi, ajungand la o retea de 641 de unitati.

Creditele neperformante ale BCR reprezinta 7,9% din totalul imprumuturilor neperformante ale Erste si 3,2% din portofoliul propriu.
Listarea BCR, care conform contractului de privatizare ar trebui realizata pana cel tarziu in acesta toamna, ar putea fi amanata din cauza contextului nefavorabil. Manfred Wimmer, directorul financiar al Erste, a declarat ca vrea sa amane listarea BCR, deoarece evolutia pietei de capital din acest an face ca acest proces sa fie o optiune gresita, iar in acest sens cauta sa ajunga la un acord cu cele cinci SIF-uri, care detin peste 30% din BCR.

Cele mai citite

Industria mobilei din România, în scădere: Contribuție în 2023 cu 27% mai mică decât în 2016

În 2023, industria mobilei din România a adus o contribuție de 1,23 miliarde de euro la balanța comercială, înregistrând o scădere de 27% față...

Pilonul II de pensii: Ce trebuie să știe participanții despre retragerea fondurilor și continuarea investițiilor

Contribuția la Pilonul II de pensii este reglementată prin lege și reprezintă un procent din salariul brut al fiecărui angajat. În prezent, aceasta este...

Marcel Ciolacu: „Anul viitor vom putea cumpăra anvelope #produseînRomânia!”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că, începând de anul viitor, românii vor putea achiziționa anvelope fabricate în România, după inaugurarea noii fabrici...
Ultima oră
Pe aceeași temă