13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProducţia industrială a scăzut uşor în septembrie faţă de august, dar a...

Producţia industrială a scăzut uşor în septembrie faţă de august, dar a crescut faţă septembrie 2010

Producţia industrială, ca serie ajustată, a scăzut în septembrie cu 0,6% faţă de august, dar a crescut cu 5,8% comparativ cu aceeaşi lună din 2010, iar la nouă luni avansul a fost de 7,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), relatează Mediafax.

Astfel, comparativ cu august, în septembrie s-au înregistrat scăderi în toate cele trei sectoare industriale, respectiv de 1,3% în industria extractivă, de 0,7% în industria prelucrătoare şi de 0,1% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

Şi defalcat pe grupe industriale s-au înregistrat reduceri la majoritatea categoriilor de bunuri. Astfel, producţia din industria bunurilor de capital s-a diminuat cu 4,9%, cea din industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 1,5%, cea din industria bunurilor de uz curent cu 0,5% şi producţia din industria energetică cu 0,3%. În schimb, producţia din industria bunurilor intermediare a crescut cu 1,9%.

Ca serie brută, producţia industrială a urcat faţă de luna precedentăcu 15,1%, datorită avansului industriei prelucrătoare.

Comparativ cu luna corespunzătoare din 2010, în septembrie anul acesta, creşterea producţiei industriale a fost susţinută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, care a avut un avans de 8,3%, de industria prelucrătoare, cu un plus 5,3%, şi de industria extractivă, care a urcat cu 5,2%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor intermediare, cu 10,8%, industria bunurilor de capital, cu 5,1%, industria energetică, cu 4,8%, şi industria bunurilor de uz curent, cu 0,9%. Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 6,2%.

Ca serie brută, producţia industrială a crescut cu 5,5% faţă de septembrie 2010.

În primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, avansul producţiei industriale a fost susţinut de toate cele trei sectoare industriale. Astfel, industria prelucrătoare a crescut cu 7,6%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 5,5% şi industria extractivă cu 5,4%.

Cele mai citite

Cererea de reabilitare judecătorească a fratelui lui Traian Băsescu a fost admisă de instanța de judecată

Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. Mircea Băsescu a fost eliberat condiţionat...

Marcel Ciolacu: Din ianuarie, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că anunțul oficial va veni în jurul datei de 15 octombrie. Ciolacu a declarat că Statele Unite sunt partenerul strategic...

Nicușor Dan susține că oamenii nu sunt în pericol, dacă trec prin Piața Unirii

Primarul general afirmă că nu există un expert care să confirme urgența lucrărilor de reabilitare Primarul Capitalei nu crede că graba cu care primarul sectorului...
Ultima oră
Pe aceeași temă