O bancă din Polonia a instalat primul bancomat biometric din Europa, care le permite clienţilor să retragă bani pe baza amprentelor, relatează CNN. Potrivit NewsIn, bancomatul instalat de banca BPS în Varşovia, se bazează pe identificarea unei persoane în funcţie de venele din degete, un sistem dezvolat de compania japoneză Hitachi.
Potrivit companiei, o rază infraroşie scanează degetul şi detectează reţeaua unică de capilare de sub suprafaţă, care este comparată apoi cu baza de date a clienţilor băncii pentru a stabili identitatea persoanei. „Aceasta este o tehnică mult mai de încredere decât folosirea amprentelor”, a spus Peter Jones, directorul pentru soluţii de securitate în Europa al Hitachi. „Testele noastre arată că rata acceptării greşite este de una la un milion – la fel de mare ca scanarea irisului, care este considerată în general cea mai sigură metodă”, a adăugat el.
Spre deosebire de amprente, care pot lăsa urme şi pot fi copiate, venele din deget sun imposibil de reprodus, pentru că sunt sub piele, potrivit lui Jones. „Şi înainte să întrebaţi, nu, nu funcţionează cu degete care au fost tăiate” a adăugat el. BPS intenţionează să instaleze astfel de bancomate la fiecare dintre filialele sale până la sfârşitul anului.