6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"Prima Casa" – rasplata bancilor pentru acordul statului cu FMI

„Prima Casa” – rasplata bancilor pentru acordul statului cu FMI

» Cele mai bune oferte ale bancilor pentru Programul "Prima Casa" indica dobanzi plecand de la nivelul de 5,5% la euro, dar la care profitul bancilor este nesemnificativ.

» Daca programul se va pune in aplicare conform termenilor vehiculati si nu reprezinta vreo manevra electorala, inseamna ca declaratiile recente ale presedintelui Traian Basescu chiar au pus presiune pe unele banci, iar acestea au inteles intr-un final ca trebuie sa sacrifice o parte din profit in contul stabilitatii de care beneficiaza dupa acordul cu FMI.

"Prima Casa" pare un lucru prea frumos care li s-ar putea intampla in premiera familiilor tinere cu venituri usor peste medie si care pana in prezent nu se incadrau nici pe departe pentru un credit ipotecar. Initial, "Prima Casa" se adresa doar acestor familii, dar a fost extins pentru orice persoana care nu are o locuinta in proprietate. Prin urmare, si un speculator sau un fost parlamentar se poate inscrie in acest program, daca nu detine o locuinta sau daca si-a vandut-o vreunei rude.
Primele semnale privitoare la ofertele bancilor pentru "Prima Casa" indica dobanzi cuprinse intre 5,5% si 14% la euro. Una dintre bancile care au venit cu dobanzi de 5,5% este BRD, din partea careia avem si confirmarea, dar se pare ca si Alpha Bank are o oferta similara. Unele surse din piata spun ca asupra BCR se fac presiuni de la nivel inalt pentru a veni cu cea mai buna oferta dintre toate.

 

Reprezentantii BCR nu au putut fi contactati pentru detalii cu privire la oferta pentru "Prima Casa". Potrivit surselor, chiar si banci care nu sunt in primele zece au venit cu oferte apropiate de cele ale marilor banci. Spre exemplu, spun sursele, oferta Piraeus Bank cuprinde dobanzi de 6,27% la euro. Dobanzile sunt variabile, in functie de indicatorul Euribor la trei luni. Peste aceste dobanzi clientii trebuie sa suporte si comisionul aferent garantiei statului, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Acesta ar putea fi de 1-1,5%. Astfel, pentru un credit de 60.000 euro, pe 20 de ani, la o dobanda de 5,5%, la care s-ar adauga si un comision de 1% aferent garantiei statului, rata lunara este de 447 euro. La un grad de indatorare de 50%, pentru acest imprumut s-ar califica doar cei care castiga peste 3.770 lei.

"Problema se va imparti intre Bucuresti, alaturi de cateva orase mai mari, si restul tarii, avand in vedere diferentele mari de pret pentru locuinte. De asemenea, programul va avea un impact redus, pentru ca nu mobilizeaza partea de constructii. In plus, ramane un program ce nu va fi accesat decat de cei cu venituri consistente si un loc de munca stabil. Daca ne uitam la nivelul dobanzilor, eu nu stiu care banca de la noi poate sustine o dobanda de 5,5%, mai ales ca, in functie de rating, suntem la cosul de gunoi pentru investitori, deci nu ne putem imprumuta decat scump. Nu cred ca bancile pot fi supuse la presiuni de catre stat. Cand au transferat banii acasa nu au tinut cont deloc de stat. Toata lumea a facut declaratii linistitoare pana trec alegerile europarlamentare. Discutam dupa", a explicat Cristian Parvan, secretarul general al AOAR.

"«Prima casa» e gandit ca un program social. E foarte bine ca va fi demarat, pentru ca va duce la o stabilizare a preturilor pe acest segment, nu vor mai scadea", spune Roxana Cleciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari (ARAI).

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă