20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"Prima Casa" naste proiecte

„Prima Casa” naste proiecte

Noutate. Initiativa Guvernului ii determina pe dezvoltatori sa-si regandeasca strategiile de atragere a clientilor.

Programul "Prima Casa" ar putea conduce, printre altele, si la o reorientare a unora dintre dezvoltatori catre proiecte adaptate acestuia. Mizand pe un grad ridicat de interes, in special in randul tinerilor, pe care programul ar putea sa-l aiba, companii precum EuroMetropola si Equs Construct au ales sa demareze proiecte care vizeaza constructia de case "pe pamant", la preturi care, in urma cu un an sau doi, pareau foarte mici.

Casa si teren cu 85.000 de euro
Concret, cele doua companii doresc sa construiasca si sa vanda case la pretul de 480 de euro/mp, care vor fi localizate in zone precum Buftea, Crevedia, Sabareni si Tamas.  Potrivit reprezentantilor EuroMetropola, un astfel de proiect, "insemnand casa «pe pamant», locatie buna si suprafata generoasa", care se adreseaza populatiei cu venituri medii, se poate dovedi o reteta de succes.
In ceea ce priveste pretul final al caselor care vor fi construite in cadrul proiectului propus de EuroMetropola si Equs Construct, acesta ajunge la 85.000 de euro, plus TVA de 5% pentru locuintele cu suprafata construita de 130 mp si un teren aferent de 500 mp.

"Dezvoltatorii se vor reorienta"
Despre initiativa celor doua companii, Cezar Filip, consultant in amenajari interioare, spune ca ar putea reprezenta o noua tendinta in strategiile dezvoltatorilor. "Blocajul de pe piata, existent de luni bune, face ca programul Guvernului sa para ca o minge la fileu pentru constructori, in special pentru cei care dispun de lichiditati si se apuca repede de construit", precizeaza consultantul. El adauga ca, pe termen mediu, am putea asista la o avalansa de astfel de oferte din partea dezvoltatorilor.
De aceeasi parere este si Teodor Mihu, consultant imobiliar al agentiei Perfect House, care, in plus, mai spune ca "aparitia in peisaj a statului, ca garant al creditarii, va conduce la o deblocare partiala a imprumuturilor, multi dintre cei care au fost in stand-by pana acum avand prilejul sa contracteze un credit cu costuri inferioare celor tipice". Consultantul mai spune ca proiecte precum cel dezvoltat de companiile amintite vor fi demarate in numar mare in perioada urmatoare, iar vanzarile, chiar daca vor incepe timid, vor fi insemnate.

Bancile implicate in program
20 este numarul institutiilor bancare implicate in programul "Prima Casa". Acestea sunt: BCR, Garanti Bank, ING Bank, Banca Transilvania, Bank Leumi, BRD-SocGen, ATEbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Millennium Bank, Piraeus Bank, CEC Bank, Bancpost, Banca Romaneasca, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Unicredit Tiriac Bank, OTP Bank, Intesa Sanpaolo si Emporiki Bank. Bancile s-au angajat sa dea prin "Prima Casa" peste 23.000 de imprumuturi anul acesta, fata de 16.000 de credite, cat poate garanta statul. BCR a venit cu cea mai mare oferta, ca valoare totala a creditelor pe care le poate acorda, 450 de milioane de euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă