4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPreședintele ANAF: Încasările au fost afectate din cauza protestelor. Blocarea activității, ilegală

Președintele ANAF: Încasările au fost afectate din cauza protestelor. Blocarea activității, ilegală

Încasările au fost afectate în multe administrații financiare din cauza protestelor înregistrate, inclusiv la punctele de lucru ale departamentelor de Trezorerie și contabilitate publică, a declarat Bogdan Nicolae Stan, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Ni s-au raportat mai multe situații în care plățile către Trezorerie au fost refuzate în ultimele zile de către funcționari care protestau. La Timișoara, de exemplu, au existat angajați ai ANAF al căror comportament a fost sub demnitatea statutului funcționarului public. În multe administrații financiare, încasările au fost afectate, din cauza protestelor înregistrate, inclusiv la punctele de lucru ale departamentelor de Trezorerie si contabilitate publică. Le cer să nu mai blocheze activitatea, acest lucru este ilegal. Mi-am exprimat deschiderea pentru un dialog permanent cu liderii de sindicat. Însă, orice protest trebuie să respecte legea, ori, în cazul acesta, cadrul legal a fost de mult timp depășit”, a declarat Stan, într-un comunicat de presă.

Președintele ANAF le-a solicitat marți directorilor din direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în cadrul unei videoconferințe, să asigure o bună funcționare a activității instituției în relația cu contribuabilii și să respecte prevederile legale, pe fondul derulării protestului din ultimele zile, potrivit Agerpres.

El a cerut directorilor executivi să poarte un dialog onest cu reprezentanții sindicatelor din finanțe și să găsească împreună o soluție prin care să se asigure buna desfășurare a activității instituției.

„Blocarea, chiar și pentru o perioada scurtă de timp, a activității de colectare are repercusiuni nedorite și, de multe ori, greu de contorizat asupra întregii societăți”, a mai precizat Stan.

Angajații din Finanțe din țară au întrerupt marți activitatea, pentru a doua zi consecutiv, în semn de protest față de prevederile proiectului Legii salarizării unitare, care ar aduce o scădere cu până la 35% a salariilor acestora. În cursul zilei de miercuri, liderii de sindicate din țară vor veni la București la o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.

„Avem și marți 15.000 de oameni care sunt în acțiuni de protest în toată țara. Mâine (miercuri n.r.) liderii de sindicate din țară vor veni la București la o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice (Viorel Ștefan n.r.)”, a declarat, marți, pentru Agerpres președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”, Vasile Marica.

Luni, liderul sindical anunța că angajații din Finanțe se vor mobiliza pentru o nouă acțiune de protest în București, după ce 23.000 de oameni, angajați din Finanțe, au întrerupt lucrul la nivelul întregii țări, nemulțumiți de nivelul de salarizare din sistem. În opinia președintelui Sed Lex, salariile a 12.000 de angajați ar scădea cu circa 10 — 35% după aplicarea noii legi a salarizării unitare.

Circa 500 de angajați din Finanțe au protestat luni, în fața sediului ANAF din București, după care au plecat în marș spre Ministerul Finanțelor Publice, unde au rămas mai bine de două ore.

Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă