În sarcina lui Mirică, procurorii au reținut infracțiunile de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, compromiterea intereselor justiției, luare de mită (4 acte materiale) și trafic de influență (5 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Dosar s-a disjuns din cauza penală privind presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, societății omului de afaceri (inculpat în prezenta cauză), a unor contracte de achiziție echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.
În contextul menționat mai sus, procurorii anticorupție au dispus efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.
Cu această ocazie, în perioada 10 aprilie – 23 octombrie 2020, după ce inculpatul Mirică Emanoil, în calitatea menționată mai sus, a aflat cu exactitate aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauza. Pentru a conferi o anumită greutate celor transmise, ofițerul de poliție i-ar fi pus la dispoziție omului de afaceri un înscris ce conținea un rezumat fidel al unei încheieri de ședință, în care erau prezentate informațiile de mai sus.
Urmarea imediată a constat în faptul că omul de afaceri i-ar fi comunicat inculpatului Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele (cercetat în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar), tot ce aflase, ceea ce a făcut ca persoanele cercetate să își schimbe modalitatea de comunicare și să sporească măsurile de precauție.
Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a-și folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov, pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei și pentru a influența cursul acesteia în direcția unei soluții de clasare, inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice).
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.