14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPleacă o clientelă, vine altă clientelă. CNVM, CSA, CSSPP devin CSF

Pleacă o clientelă, vine altă clientelă. CNVM, CSA, CSSPP devin CSF

Posturi călduţe de mii, zeci de mii de euro lunar în vârful unor instituţii de supraveghere a pieţei de capital, industriei asigurărilor ori a pensiilor private, cum să nu fie vânate de fosta şi viitoare clientelă de partid?. Secretara lui Boc (Ştefania Ferencz) ajunsă comisar CNVM, ori nevasta primarului Negoiţă de la sectorul 3 cocoţată pe linie de partid chiar în fruntea instituţiei, ambele fără o experienţă relevantă în piaţa de capital, sunt cele mai bune exemple.

Cum numirile respective datează din vremea Guvernului Ungureanu, posturile călduţe în cauză au făcut cu ochiul multora din noua majoritate. Pentru a pune mâna pe ele exista varianta terminării mandatelor, a revocării din funcţie de Parlament cu scandalul de rigoare (ca la CSA), sau-mai eficient- comasarea instituţiilor sub o conducere unică. „Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare ASF, se înfiinţează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă. Guvernul motivează caracterul de urgenţă al actului normativ invocând disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.

ASF va fi condusă de un consiliu format din 15 membri, dintre care un preşedinte şi trei vicepreşedinţi. Membrii consiliului ASF vor fi numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere. Dincolo de schimbarea denumirii organismului de control, întrebarea de 100 de puncte este de ce nu se intenţionează si schimbarea modului de finaţare a ASF? Sau vi se pare normal ca o instituţie de control şi supraveghere să fie finanţată din contribuţiile celor supuşi supravegherii? Poate că este timpul, pentru credibilitate, ca respectiva entitate să devină din auto-finanţată pur şi simplu bugetară.

Cele mai citite

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă