Dobânzile cumulate în contul datoriei publice sunt în prezent în jur de 2% din PIB. Fără o creştere economică similară an de an sau o tăiere severă a cheltuielilor, ponderea datoriei în PIB va continua să avanseze (noi împrumuturi pentru plata dobânzilor) cu toate riscurile ce decurg de aici.
România are în prezent o datorie publică de aproximativ 40% PIB (circa 40% lei, 40% euro, 10% dolari etc.). La lei plătim o dobândă de 5-6% în prezent, la valută de aproximativ 4% (împrumutul de la FMI cu numai 3,5% dobândă face figură separată – nu uitaţi însă că în momentul în care Finanţele au ieşit pe piaţa americană, la începutul anului, dobânda obţinutâ a fost de aproape 6,8% pentru 1,5 miliarde dolari; dacă vom dori să refinanţăm respectivul împrumut, costurile vor urca semnificativ). Per total, dobânda medie în contul datoriei publice poate fi considerată acum 5%, deci 2% din PIB merge doar pentru plata dobânzilor în contul datoriei publice. Raportându-ne la ponderea veniturilor bugetare în PIB (mai puţin de 34%), rezultă că mai bine de 6% din ce încasează statul merg la plata datoriei publice. E mult, e puţin?
Depinde cu cine şi cum te compari
Japonia, cel mai îndatorat stat din lumea dezvoltată, are o datorie de aproximativ 200% din PIB, pe care o refinanţează însă la dobânzi de circa 1%. Adică ponderea dobânzilor e 2% din PIB, cât în cazul României, care are o datorie publică de numai 40% din PIB, în condiţiile în care statul nipon are venituri mai mari ca pondere în PIB ca România, care se află sub media UE de aproximativ 40%.
Dobânzile pot ajunge la peste 8% din venituri
Ce se va întâmpla în ipoteza în care statul român alege să „rostogolească” datoria către FMI şi instituţiile europene în loc să o achite la scadenţă şi gata (nu uitaţi că în 2013-2014 trebuie achitate aproximativ 10 miliarde euro în contul datoriei publice externe)? Păi, ne-am putea împrumuta la randamente similare celor acceptate de investitori pe piaţa americană, de aproape 6,8%. Ceea ce ar urca dobânda medie pentru întreaga datorie publică la 6,5%, iar ponderea serviciului datoriei publice în PIB (acoperirea dob]nzilor) ajunge la 2,7%. Va trebui să utilizăm deci 8% din PIB doar pentru a plăti la timp dobânzile!
Este economia României în stare să suporte aşa ceva? Doar în ipoteza în care vom obţine o creştere economică similară an de an (deşi ar fi cam dureros de contemplat cum întreaga creştere economică este suptă de datoria publică).
Dacă nu, soluţia disperată va fi să ne împrumutăm doar pentru plata dobânzilor, iar în final statul să îşi ajusteze brutal cheltuielile (numele de Ceauşescu vă spune ceva?). Totuşi, să nu disperăm.
„Ponderea datoriei publice în PIB se poate reduce în condiţiile unei creşteri economice de 3-5%, aprecierii leului ori reducerii dobânzilor. Chiar dacă în prezent perspectivele în aceste direcţii sunt mai puţin optimiste, situaţia se poate echilibra pe termen lung”, spune analistul Laurian Lungu.
Influenţa cursului de schimb
„O depreciere de 5% a leului în raport cu euro poate adăuga echivalentul a 1% din PIB la datoria publică (exprimată în lei). Un efect invers are loc în cazul în care leul se apreciază, cum este de aşteptat pe termen mediu. Pe termen scurt însă, riscul deprecierii leului poate fi amplificat atât de un nivel mai ridicat al ratei dobânzii la împrumuturi, cât şi de o evoluţie sub aşteptări a economiei şi/sau realizarea unui nivel al încasărilor la buget sub ţinta propusă. În aceste condiţii, creşterea raportului datoriei publice în PIB poate avea loc rapid, existând riscul atingerii unui nivel critic (pentru România) a acestuia. Din acel punct, în absenţa unei creşteri economice solide susţinute pe parcursul a câţiva ani, eforturile de reducere a datoriei publice vor fi mult mai mari”, se arată într-un raport Macroanalitica.
