Pamantul care inghite pensii

Preturile produselor agricole, fixate de beneficiari, au adus in pragul disperarii taranii din Stoicanesti, judetul Olt. Un kilogram de floarea-soarelui este achizitionat de procesatori cu maxim 5.500 lei vechi, in timp ce lucrarile agricole pentru cultivarea unui hectar depasesc zece milioane de lei. Aceasta inseamna ca abia la o productie de doua tone la hectar costurile lucrarilor sunt acoperite. La fel sta treaba la grau, al carui pret nu depaseste 2500 lei. Din cauza preturilor mici, majoritatea agricultorilor din Stoiculesti au hambarele pline cu cerealele de anul trecut. Acolo pensiile – de unu pana la doua milioane – reprezinta cel mai mare venit al satenilor. Oamenii baga amaratele de pensii in pamant, dar nu scot mai nimic din el.

Incurajati de politica agricola a anului trecut, satenii au cultivat floarea-soarelui pe suprafete intinse. Ilie Zorzoliu a fost medicul veterinar al comunei. Acum este printre putinii sateni a carui pensie este de cateva milioane.

Fermier si palmas – toti in sapa de lemn

„Toti banii ii bag in pamant, in lucrarile agricole. Am pus floarea-soarelui pe sase hectare. Acum deja am combina bagata la recoltat si nu stiu ce o sa fac mai departe. La Rosiori, la fabrica de ulei ni s-a oferit 5.500 lei pe kilogramul de samanta. Pe urma au scazut oferta la 5.200 de lei. Aici in comuna avem o ferma avicola a unui arab, care ne cumpara floarea-soarelui la acest pret. Zice el ca pentru pasari. Sa fim seriosi, o vinde mai scump la procesatori, mai tarziu cand ii creste pretul. Ministerul Agriculturii a spus ca pretul de referinta sa fie de 6.500 lei, dar au sarit imediat procesatorii tipand ca dau faliment. Suntem disperati, nu stim incotro s-o mai luam”, a spus fostul medic veterinar. Hambarul acestuia are doua zone: cea de jos, cu graul de anul acesta si cea de sus, cu graul de anul trecut. Acum mai vine si floarea-soarelui.
Nici la celelalte culturi de cereale situatia nu este mai fericita. In comuna au existat sase societati agricole. Din acestea una nu mai functioneaza, iar patru au dat faliment. In prezent, una singura mai este viabila, dar si aceea abia se descurca in economia de piata reglata de procesatori. Inginerul Lucian Croitoru se teme ca nici costul lucrarilor nu va fi acoperit. „Am pus 80 de hectare de floarea-soarelui si o suta de grau. Acum o sa umplem hambarele, pentru ca nu avem cum sa vindem produsele la preturile de acum. Anul trecut am dat graul si cu trei mii de lei, doar ca sa scapam de el. Anul acesta nu ni s-a oferit nici 2.500 de lei pe kilogram. Mai asteptam si daca mai cresc preturile, bagam toata productia in baza”. La polul opus al breslei agricultorilor sunt palmasii comunei care au cateva pogoane de pamant si pensii infime. E cazul lui Constantin Carstea caruia nu-i prisosesc produsele. Ce scoate din pamant dupa un an de munca, abia daca-i ajunge pentru cosumul casnic. „Am pensie de doua milioane. Cu ea ma mai descurc la lucrarile agricole. Platesc aratu', grapatu', semanatu'… toate care trebuie”.
Primarul din Stoicanesti, Marian Toros ne-a spus ca intr-o oarecare masura si ministrul Flutur a contribuit la aceasta situatie din satul amintit. „Flutur a spus la televizor ca tot graul de anul trecut este furajer, pentru ca a incoltit in spic 1%. Atat au asteptat procesatorii. Au scazut pretul de achizitie, la 1500-2000 lei pe kilogram. In schimb, brutaria de la noi din comuna face paine din graul satenilor nostri. Painea e excelenta, chiar daca graul lui Flutur e furajer!”

Pe drumurile comunei, pensionari si magari

In „zorii” colectivizarii, Stoicanesti era una din cele mai bogate comune din Olt, spun batranii. Asta bineinteles, in raportarile trimise la partid, pentru ca satenii erau lipiti pamantului. „La noi nu exista nici macar lot ajutator. Ne-au luat comunistii tot. Presedintele de CAP, Tudosie Dumitru era asa de al dracului, ca l-au facut comunistii erou al muncii socialiste”, spune un batran din sat.
Acum taranilor din Stoicanesti nu le-a mai ramas decat sa faca haz de necaz. Ei bat toata ziua drumul din sat pana la camp sa duca acasa bruma de recolta, cu atelaje trase de magari. „Am pus si noi mai putin in caruta, dupa puterea lor”, a spus Gheorghe Dogaru, in trimp ce tragea la birt dupa una mica. De fapt, in satul de pensionari, magarusii au devenit un simbol local.