Olanda a investit aproape 11.000 de milioane de euro în proiecte din România, fiind principalul investitor străin în ţara noastră, potrivit unei statistici realizate de Banca Naţională a României în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică.
Primele cinci ţări clasate după ponderea deţinută în soldul investiţiilor străine directe în România (ISD) la 31 decembrie 2010 sunt: Olanda (20,7% din soldul ISD la sfârşitul anului 2010), Austria (17,8 %), Germania (12,2%), Franţa (8,3%) şi Grecia (5,7%), ierarhie înregistrată şi în anul 2009.
Majoritatea investiţiilor străine au fost orientate spre regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (62,2%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare fiind Regiunea CENTRU (7,4%), Regiunea SUD-MUNTENIA (7,3%), Regiunea VEST (6,5%) şi Regiunea SUD-EST (6,3%). Aşadar, nordul ţării a beneficiat de cei mai puţini bani pentru dezvoltare.
Investiţiile străine s-au concentrat cu precădere în industria prelucrătoare (32% din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt cele de prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (6,9% din total), metalurgia (5,3%), industria mijloacelor de transport (4,9%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (3,9%) şi ciment, sticlă, ceramice (3,2%).
Pe lângă industrie, activităţi care au atras importante investiţii străine sunt intermedierile financiare şi asigurările (reprezintă 19,1% din totalul ISD), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (12,4%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (5,9%).
TOPUL INVESTITORILOR STRĂINI ÎN ROMÂNIA
1. Olanda – 10903
2. Austria – 9346
3. Germania – 6398
4. Franţa – 4384
5. Grecia – 3016
6. Italia – 2808
7. Cipru – 2550
8. Elveţia – 2021
9. SUA – 1349
10. Spania – 1064
11. Luxemburg – 989
12. Cehia – 972
13. Belgia – 864
14. Ungaria – 717
15. Marea Britanie – 627
16. Turcia – 615
17. Alte ţări – 3962
Cifrele sunt exprimate în milioane de euro.