O idee pare sa castige teren in randurile oficialitatilor de la Bucuresti: elaborarea unor strategii postaderare pentru Romania. Daca nu s-ar intreprinde si demersuri in acest sens, s-ar putea zice ca este vorba despre o gluma. Vrea sa zica, Romania, care a parcurs intreaga perioada postdecembrista intr-o improvizatie absolut remarcabila, fara a se fi formulat macar tranzitie catre ce traverseaza, care n-a avut nici o strategie de preaderare dupa ce Uniunea Europeana a invitat-o la negocieri si care, culmea absurditatii, nu s-a gandit nici macar la un plan B in caz ca aderarea va fi ratata sau amanata (din cauze ce depind sau nu de Romania), se gaseste acum sa proiecteze o strategie postaderare! Hai ca-i tare!
Din punctul de vedere al unei strategii, perioada postdecembrista este plina de invataminte. S-a mers improvizand, cu toate ca nu s-a dus lipsa de strategii. Dl Iliescu, un adevarat campion al strategiilor pe hartie, a tot presat si presat pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare. Dar nici una din acestea n-a iesit din scripte, pentru ca nici una n-a avut, din conceptie, acoperire cu resurse, fiind mai mult o simpla insiruire de obiective, mai mult sau mai putin realiste, fara a fi prevazute si mijloacele de realizare. In astfel de conditii, nici una din strategiile de pe hartie n-a fost implementata in practica, cu toate ca statul roman avea pe mana tot ce trebuia pentru a le face operationale.
A concepe si elabora strategii acum, in anul 2006, este insa o biata glumita. Cand au fost instrainate cele mai importante si profitabile sectoare economice, cand intreaga axa majora a economiei nu mai este sub control romanesc, cand capitalul autohton nu mai are decizia (in unele cazuri nici macar reprezentare) in productia si distributia petrolului, in distributia de gaze si electricitate, in productia de otel si ciment, in telefonia fixa si mobila, in intregul sistem bancar, a te apuca sa faci strategii guvernamentale este o pierdere de timp.
O strategie este o alegere intre variante. Iar pentru realizarea a ceea ce a fost ales dintre variante este nevoie de imputernicire (pentru a lua decizii si pentru a folosi mijloace) si de resurse de implementare. „Partea romana” (stat sau capital autohton) nu mai dispune de asa ceva acum, nici de decizie, nici de mijloace, nici de resurse, cel putin intr-o zona majora a economiei. „Partea romana” n-a reusit nici atunci cand dispunea de toate acestea. Acum nici nu mai dispune si nu-i mai ramane decat sa-si ia seama si sa considere strategiile guvernamentale capitol inchis. Nu este aici vreo lamentatie. Este vorba doar despre faptul ca elaborarea de strategii la nivel guvernamental nu prea mai are destinatar. Va urma cumva OMV strategii petroliere clocite pe la Palatul Cotroceni? Sau regele indiano-britanic al otelului mondial strategiile industriale desenate pe la Palatul Victoria? Ori bancile comerciale, care sunt toate sucursale sau filiale ale unor banci straine cu retele internationale, se vor conforma cu strictete strategiilor concepute pe la Banca Nationala? Sa fim seriosi! Toate aceste societati straine vor urma, dupa cum este si firesc, strategiile formulate de centralele lor pe o baza globala, mai mult sau mai putin fara vreo legatura cu ceea ce s-ar dori ori s-ar viza pe la Bucuresti! La ce serveste, de altfel, faptul ca ne aflam sub incidenta unei mari strategii de dezvoltare pana in 2025, pe care dl Iliescu a considerat necesar sa o lase mostenire la plecarea sa din functia prezidentiala? Cine urmeaza aceasta strategie?! Cine macar isi mai aminteste de aceasta strategie?!
Apartenenta concreta la Uniunea Europeana va constitui un factor ce va reduce si mai mult posibilitatile – si deci rosturile – elaborarii unor strategii, pentru ca, la actuala lipsa de putere de decizie si de resurse in axa majora a economiei, se va adauga, in mod obiectiv, transferul catre institutiile comunitare al unei parti din prerogativele de suveranitate ale statului roman in domenii diverse: economice, politice, sociale.
Ce ar insemna practic, in asemenea conditii, o strategie postaderare?! Romania n-a avut intelepciunea stabilirii unei strategii de preaderare si nici curajul unei strategii in caz de esec al aderarii. S-ar putea ca, dincolo de neputinta, sa fi fost vorba si de teama de a nu sugera cumva pe la Bruxelles ca Romania s-ar baza si pe altceva decat pe bunavointa Uniunii Europene. Nestabilind insa un program de preaderare si neavand un plan B pentru orice eventualitate in caz de neaderare, Romania abia n-ar face altceva, prin elaborarea unei strategii de postaderare, decat sa dea de gandit cancelariilor vest-europene cum ca de fapt nu mizeaza pe Uniunea Europeana!
