Zicala că „Buturuga mica răstoarnă carul mare” se aplică și unei firme de consultanță din Bistrița-Năsăud, care a reușit să își câștige dreptatea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pe o speță care va declanșa un val de procese similare. De altfel, Guvernul se așteaptă ca această hotărâre să conducă la „consecințe financiare grave”, fiindcă se va aplica retroactiv.
Important este că decizia CJUE întrerupe o practică a Fiscului care a afectat ani la rând firmele din România, cărora le-a refuzat dreptul de deducere a TVA sub pretextul că au încheiat tranzacții cu parteneri inactivi fiscal sau cu coduri de TVA anulate.
În decizia CJUE, consultată de România liberă, se arată că refuzul dreptului de deducere a TVA‑ului constituie o excepție de la un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului, a cărei legalitate nu este admisă decât în împrejurări excepționale.
Filmul luptei pentru 10.000 de euro
În hotărârea CJUE din 19 octombrie se explică de unde a pornit totul. Decizia care va declanșa de acum un val de procese împotriva Fiscului a avut ca moment inițial un litigiu între SC Paper Consult SRL, pe de o parte, și Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj‑Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița‑Năsăud, pe de altă parte. Paper Consult a contestat o decizie administrativă prin care i se refuză dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) achitată pentru prestări de servicii achiziționate de la SC Rom Packaging SRL, pentru motivul că aceasta din urmă era declarată contribuabil „inactiv” la data încheierii contractului.
Astfel, printr-o decizie din 11 mai 2012, autoritățile fiscale au constatat că Rom Packaging, cu sediul în București (România), prestase servicii în favoarea Paper Consult, cu sediul în Bistrița‑Năsăud (România), în valoare de 190.340 de lei (aproximativ 44.560 de euro) fără TVA, pe baza unui contract de prestări servicii încheiat la 3 ianuarie 2011. Întrucât Rom Packaging a fost declarată inactivă de la 7 octombrie 2010 și radiată din registrul persoanelor impozabile în scopuri de TVA începând de la 1 noiembrie 2010 pentru nedepunerea declarațiilor fiscale impuse de lege și ținând seama de articolul 11 alineatul (12) din Codul fiscal, autoritățile fiscale au concluzionat că Paper Consult nu avea dreptul să deducă suma de 45.680 RON (aproximativ 10.694 de euro), și anume cuantumul plătit cu titlu de TVA pentru serviciile furnizate de Rom Packaging.
Contestația formulată de Paper Consult împotriva actului autorității de control fiscal a fost respinsă ca fiind neîntemeiată prin decizia din 17 iulie 2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj‑Napoca. Acțiunea în contencios fiscal formulată de Paper Consult împotriva acestei decizii a fost, la rândul ei, respinsă prin sentința civilă din 8 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița‑Năsăud.
Paper Consult a formulat apel împotriva acestei sentințe la Curtea de Apel Cluj (România). Societatea a arătat că Ordinul președintelui ANAF din 21 septembrie 2010, prin care Rom Packaging fusese declarată inactivă, nu îi fusese comunicat, ci doar publicat la sediul ANAF și pe pagina de internet a acesteia. Paper Consult a susținut că, în aceste împrejurări, ordinul respectiv nu îi era opozabil și nu putea fi considerat ca reprezentând temeiul refuzului dreptului său de deducere a TVA‑ului, o asemenea măsură fiind contrară dreptului Uniunii.
Paper Consult a susținut că, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a TVA‑ului, este suficient să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 178 din Directiva 2006/112, adică să aibă o factură. Curtea de Apel Cluj s-a adresat CJUE.
Motivație: lupta cu evaziunea
Guvernul român a subliniat, în cadrul ședinței de judecată, că tocmai dificultățile întâmpinate de autorități în combaterea fraudei privind TVA‑ul au condus legiuitorul român să instituie un mecanism de prevenire a evaziunii fiscale prin declararea inactivității unor astfel de contribuabili, al căror comportament fiscal incorect ar împiedica detectarea unor nereguli în colectarea TVA‑ului și ar constitui indiciul unei fraude fiscale. Cu toate acestea, Curtea a susținut că măsurile adoptate de statele membre nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge astfel de obiective, adică să afecteze în mod sistematic dreptul de deducere a TVA‑ului și, așadar, neutralitatea TVA‑ului.
În repetate rânduri, Curtea a statuat că administrația nu poate impune persoanei impozabile să întreprindă verificări complexe și aprofundate referitoare la un furnizor, transferând de fapt în sarcina acesteia actele de control care sunt în atribuția acestei administrații
În schimb, nu este contrar dreptului Uniunii să se ceară ca un operator să ia orice măsură care i s‑ar putea solicita în mod rezonabil pentru a se asigura că operațiunea pe care o efectuează nu determină participarea sa la o fraudă fiscală.
Guvernul așteaptă „consecințe financiare grave”
Guvernul român a solicitat Curții, în cazul în care aceasta ar considera că dreptul Uniunii se opune unei legi precum cea în discuție în cauza principală, să limiteze în timp efectele hotărârii care urmează a fi pronunțată. Guvernul român evidențiază consecințele financiare grave care ar surveni dacă, în urma hotărârii Curții, ar trebui să se acorde deducerea TVA‑ului tuturor operatorilor economici care au încheiat tranzacții cu operatori declarați inactivi începând din anul 2007. CJUE a respins însă această solicitare. De altfel, Decizia obligă ANAF să accepte retroactiv începând cu 2007 (data aderării), deducerea TVA la tranzacțiile, de achiziționare de bunuri și servicii de la un operator economic declarat inactiv de Fisc, condiția fiind să existe facturile care să dovedească tranzacțiile, a explicat consultantul fiscal Cornel Grama.
ALTĂ LOVITURĂ. Fiscul, penalizat pentru rambursările întârziate
În aceeași zi cu decizia CJUE, contribuabilii au mai obținut o victorie importantă în justiție. Astfel, Reff & Asociații, societatea de avocați reprezentând Deloitte Legal în România, a transmis printr-un comunicat de presă că a obținut în premieră o decizie a instanței prin care Curtea de Apel București obligă autoritatea fiscală să acorde dobânzi de întârziere într-un caz de rambursare a TVA, începând cu ziua imediat următoare depunerii decontului de TVA și până la data rambursării efective de către stat a sumei în discuție.
„Valorificând Decizia Curții Constituționale nr. 694/2015, am convins Curtea de Apel București să acorde clientului nostru dobânzi în cuantum de aproximativ 1.000.000 euro începând cu prima zi de întârziere, respectiv ziua ulterioară datei depunerii decontului de TVA. Este prima dată când instanța hotărăște că termenul pentru acordarea dobânzilor trebuie să fie calculat de la momentul înregistrării solicitării de rambursare a TVA, și nu după expirarea perioadei de 45 de zile prevăzută pentru soluționarea decontului de TVA”, a spus Andreea Artenie, Partener și coordonatoare a practicii de litigii la Reff & Asociații. Decizia va schimba optica instanțelor naționale și practica unitară la nivelul țării.